Contul de Google +

 Pentru cine detine un cont de Gmail, va invit sa incercati platforma care cel putin teoretic in curand ca concura direct cu FB

Da click aici ACU si castigi !!!!!!

I have a prayer request.

A lady I've known forever. She's very sick. On top of that, she's being abused by those she's given everything for.
Untruths about her abound, and seem to come from all sides. Breaks my heart. Seems there's nothing I can do.
But maybe, if we join together, and pray for her. She's well over 200 years old, but way too young to die.
Her name is America... and I love her ~♥♥♥~

Povesti de mult uitate

Ben-Hur, un film vechi , din 59, o poveste care in imagini are viata. Fara efecte speciale, imagini 3D. Oare de ce ma impresioneaza atat de mult un film atat de vechi?
Poate ca istoricul diletant din mine are o aplecare spre trecut?
Poate ca imi plac povestile care spun mai multe povesti.
Sau poate ca refuz sa inghit tampeniile moderne. Poate, doar poate, am un creier. Pentru sarmanul meu creier si placerea lui azi am vazut o poveste.
Exista o stare omniprezenta: prostia! Azi pentru cateva clipe m-am dezis de Ea. Iertare!

Sa tot inveti limbi !

Pentru ca trebuie sa stim cel putin o limba de circulatie internationala.

Drumul lui Icar spre Soare

Se naste un timp cand tot ce zboara spre cer e macinat de gravitatie. Artistul din om simte nevoia unei urechi infipte in asfalt pentru ca fara mirosul de beton incins parca viata nu mai are rost.
Drama umanitatii nu consta decat in saracia eu spirituala. Timpul si cunosterea nu pot inlocui atractia finala. Pana la urma doar ochiul ramane singurul liber sa delireze constant culori.

IF

Cred ca incep sa am o poezie preferata, dar la cat de inconsecvect sunt eu cine mai stie oare?
Avantajul unui inconsecvent este ca nu are certitudini.

Antiprimavara

Vine un timp caci de timp nu putem alerga, cand suntem obligati sa privim spre trecut cu nostalgie.
20 Iulie 1943 se nastea poetul Adrian Paunescu.
Poate ca in timp vom invata ca omul si opera trebuie apreciate separat.
Din pacate noi invatam foarte greu.

I'm blind..Please help..!!!

Puţin din umanitate mai există.
Până la urmă  TOŢI  trecem prin viaţă orbi !
Ce zi frumoasă a fost azi. Nu am avut timp să văd. Am din ce în ce mai puţin timp dedicat văzului.

Când până şi Thanathos doarme

Care este aluzia unei clipe ce erupe nimic altceva decât tăcere. Când tot ce doarme speră şi nimic din ce nu speră crede unde sunt eu pierdut la marginea unui deziluzii....

Vreau să cred că nu exista decât certitudini.

Îmi place să mă înşel atât de mult pe mine farsorul din oglindă.

Cred că eu nu sunt decât fum, dar ce miros profund eman !

Ce ti-a picat la BAC ? Raspuns: Tot liceul

S-a demonstrant ceea ce era de demonstrat. Traiasca sistemul reformat de invatamant.
Conform ultimului BAC suntem pregatiti sa scoatem pe banda numai tampiti, dupa cum era si directiva de la Inalta Poarta.
Caragiale nu se intoarce in mormant, ci revine la originile ancestrale de ciobani ce-si dau cu barda-n cap, caci pana la urma suntem un popor de manelisti.
Pai de unde note peste 5 la limba si literatura romana cand nu se mai foloseste decat limbajul cifrat de mes
:-pb-)o:-):-&:-b, brb k nu dnd , lol cs, mj
Iar la mate, la dracu ca nu stim sa socotim decat in ,,ieuroiu'', si daca nu apare pe ,,goagle'' noi in plm de unde sa sutim.
Daca stau sa ma gandesc mai bine, la ce salariu are un profesor ce competente cenusii sa mai atraga invatamantul. Poate cele esuate si de nimeni intelese.
Pana la funeriu ne omora sub 50 %.

Noi iubim pantofarii

Noi suntem si sincer nu stiu cum de suntem.
 Dar trebuie sa admit un lucru ca si natie stim sa ne iubim sicer prostia, insa pana in punctul in care murim de foame. La dracu, suntem redundanti.
Nu prea fac eu politica de fel, dar m-am amuzat teribil la expunerea imagologica de mai jos. Asemanarea cu betivul satului in care locuiesc este izbitoare. Si istoria va tine minte : aproape un deceniu presedinte al Romaniei.
Ma intreb din vina cui? Un fleac, ne-am ciuruit. LOL

Am revenit în zona gri

Nu știu prea multe detalii despre mine, cum nici despre oameni nu pot afirma că am învățat prea multe. Din istorie însă concluzionez că sutem la fel de brutali ca atunci când prima maimuță și-a dezvoltat un deget opozabil si primul obiect pe care l-a apucat o fost o bătă pentru a obtine dominarea asupra mascului alpha.

Dacă e recompun un sunet, aș căuta să regăsesc liniștea. Nu mai suport poloarea fonică. Sunt orb nu surd, ce ironie!

Ziua D

Învâţ foarte greu, ca nu există decât o doză minimă de bucurie. Restul zâmbetelor se fabrică. Urma de pas în care multe amintiri se învârt.
Nu e oare mai bine sa stau în lenea si mizantropia mea, departe, încercând sa devin agorafob.

Istoria unei iluzii

Poate că am greşit prea des. Nu poate, sigur. Nu cred însă să fi învăţat ceva din trecerea timpului. Nici nu ştiu ce  să reţin din el.
A trecut peste mine amintirea, şi odată cu ea m-am schimbat. Vantul în sinea lui a adus încă un rid printre cele cu care oglinda deja s-a obişnuit. Necunoscuta care se vindea incepe să nu mai aibă cautare. Cred ca e timpul pentru sertare. Doar că nu mai ştiu în care dulap am ascus plăcerea de a asculta.

Celor ce pasc fericiţi ceva de rumegat

Eram curios să ştiu care este semnificaţia zilei de Paşte. Dacă e să cred televizorul am cu siguranţă în faţă sărbătoarea gurmanzilor devoratori de miei.
O alta concluzie la fel de pertinentă e că se celebrează OUL, din punctul meu de vedere o discriminare la adresa găinilor de pretutindeni, în special ofensare curcilor ce tot populeză grădina mioritică.
După ce am înlăturat aceste presupuneri am ajuns în cele din urmă la vinovat: iepurele. Acest individ se pare că este cel celebrat astăzi după cum se poate vedea şi mai jos.

Mai sunt există evident şi alte posibilităţi, dar până acum nu am auzit nimic de Dumnezeu, deci exclud din start ideea că Paştele are o încărcătură spirituală.

Acest articol a fost inspirat de vizionarea fugitivă a programelor oferite de posturile autohtone de ştiri şi de atacul de pe Facebook unde mai toţi  zic ceva de Paşte, lumină, fericire şi alte dude.

Mai credem oare ?

Mă opresc o secundă ca să mă întreb dacă mai credem în ceva.
Poza de mai jos surprinde România reală, nu fandoseli deontologice.
Mai are rost? Mai merită? Suntem prinşi in ograda unor vise în care doar mai credem fără ca ele sa aibă consistenţă.

,, Ferice de tine, bătrâne căci nu ai aflat încă în pădurea ta, că Dumnezeu a murit,,
Până la urmă credinţa există  în oameni, întrebarea e : mai există oare oameni ?

Cândva au existat.

Despre nevoia de a respira

Acelaşi dor fară de care nu ştiu când sclipesc sau doar îmi pare că zâmbesc.
O clipă doar ce îmi spune că pană la orologiul de final toate secundele se adună să culeagă din roua buzelor tale
ceva ce eu nu am şi după care care doar adun petale în corole de lumini,
Tu, te rog să mă pui la zid, timid să tragi cu toate frunzele în mine,
Roua ce mi-a fost dată mărturie,
Talpa ta la ceas prea matinal pentru muritori,
Te caut mare,
Aştept să mă adormi sub ale tale valuri,
Când toate cântecele au acelaşi ton de amintire
îmi e dor de inima pe care am lăsat-o în paza unui pescaruş.
Pentru că nu exişti decât atunci când eu te descopăr...

Are Cezar murături pentru salată

Ave Caesar morituri te salutant, în traducere liberă are Cezar murături pentru salată.
Nu am înţeles democraţia niciodată. Nu ne stă în caracter am putea conchide fără teama că am greşi prea mult. Aşa că la noi a lua atitudine atunci când ne îndreptăm spre tiranie este şi va rămâne un concept absurd. Purtăm în sânge nevoia de un Tătuc,  pentru noi comunismul a fost şi va rămâne o epocă de aur. 
Dăcă nu purtăm pe grumaz un papuc parcă nu suntem noi.
 '' Ieuropeni,, nu am fost şi nici nu prea avem şanse să devenim prea curând. Poţi să afirmi despre mirosul de balegă că este cea mai minunată esenţă cunoscută de om, dar tot rahat rămâne. Aşă că la noi democraţia s-a născut moartă, rezultatul unui incest între Traian si Decebal. 


Banc ajutător:
Ajuns în Iad un individ este repartizat la cazane. Sarcina lui să-i oprească pe cei ce încercau să scoată capul din cazan. După o lună petrecută în sectorul german al Iadul acesta cere să fie realocat. După două luni petrecuta în sectorul chinez al Iadului cere din nou să fie mutat. Este repartizat la cazanele românilor. Nu se mai aude nimic de el. Superiorii acestuia nedumeriţi îl convoacă la o sedinţă explicativă.
- La germani era groaznic când unul se ridica la suprafată se ridicau toţi , chinezii erau pur şi simplu prea mulţi si trebuia să muncesc fără oprire.
La Romăni însă este simplu. Pentru fiecare  român care încearcă să scoată capul la suprafaţă sunt doi care îl trag de picioare.

Ţara în care curva e mamă model

 Să presupunem că o domniţă se hotărăşte să işi caute bărbat. Dacă işi alege ca şi Fat Frumos un boşorog plin de bani si libidinos cum putem numi domniţa în cauză? Să îi spunem parvenită, materialistă ar fi prea elegant. Eu zic  să o denumim în buna tradiţie autohtonă: curvă.
Evident că pentru a mulge cât mai bine libidinosul cel mai indicat e să purcezi la treabă cu şoferul pentru a produce idiotului un plod. Şi după ce te-ai văzut cu sacii in căruţă pui de un divorţ !
Dar de aici până a posta în sfantă e drum lung. Nu însă şi la noi. Pentru că la noi maşina mediatică transformă curvele în mame evlavioase.Nu e de blamat curva, până la urmă ea îşi urmăreşte interesul. Dar cum pot eu să spun că avem presă când la noi presa nu ştie decât să imi pună pe tapet chiloţi.

Dispărut fără urmă

M-am întors din pribegia de o saptămână. Am sărbătorit un eveniment important: încă o demisie la activ în cariera mea de pierde- taie- frunză- vară.
Aşa că mă aplec puţin asupra conceptului de muncă la mioritici.
La noi pe aste meleaguri, din vremi ce sfidează timpul s-a păstrat conceptul de legare de glie, cu alte cuvinte robia. Singura măsură împotriva ei este bârfirea boierului, pe principiu ce lepădătură de om e, ce nas mare are, sau cum noaptea e la fel de înţeleaptă ca el. Evident că boierul a trecut şi el prin istorie şi a zis să se modernizeze atingând stadiul de fanariot.
Aşa că avem la Păturici ce ne lovesc cu muzica la maxim din trăsuri prea elegante pentru gropile patriei şi conturi grase ce se tot duc spre Fanar că de la noi de ce ar rămâne.
Şi cum să ne scuturam de jug când deja am ajuns la stadiul de animal de povară? Păi nu prea se poate, libertatea e mereu după un gard prea înalt, iar noi spirit de revolta nu am avut niciodată, tot ce ştim a realiza e surprins mai jos.

sursă imagine: http://iobagi.blogspot.com/2010/03/iobag-injurand.html

Până când Doamne ....

Ofical sufăr de o depresie profundă. Imi e lehamite de univers. Cred că Cioran afirma că primavara este cel mai ucigător anotimp pentru că totul revine la viaţă, numai tu rămâi la fel de mort pe interior.
Poate că avea dreptate. Totul imi pare prea luminos, prea plin de energie şi vitalitate. Hormonii zburdă, toată lumea e cuprinsă de frenezia sărbătorilor, şi par prea preocupaţi afundaţi în roată rutinii zilnice de eterni sclavi.
Aşa că imi dau demisia de la doza infimă de umanitate rămasă.

Când dreptul la moarte nu stârneşte revoltă

Când e cazul de revoltă ne agităm ca nişte curci bete prin poiată. Oamenii speciali care ne guvernează din VOINŢĂ POPULRĂ au zis ca avem un sistem medical prea performant asa că mai restructuram din spitalele. Şi cum la noi reformă e un fel de dudă pe care nimeni nu o pricepe pentru că nu are nici cap nici picioare, din nou am cam dat cu stangu-n drept.

Scârboasă la acesta decizie în primul rând e faptul că ea vine ca o poruncă de la Înalta Portă în acest caz FMI. Adică un domn (jeffrey franks este cel care a băgat Argentina în faliment) nevotat de nimeni zice la poporul român: muriţi la porţile spitalelor închise !

Iar poporul în dorinţa lui sinceră de a fi cel mai penibilă şi supusă naţie din istorie tace şi înghite ca cea mai abjectă curvă de la colţ de stradă.

Decizia în sine mai are o doză de prostituţie strecurată între rânduri: închidem spitalele după culoare politică a zonei. Adică dacă ai ghinionul să fi dintr-o zonă colorată altfel decăt portocaliu, nasol amice!

Că există pe aceste plaiuri mioritice multe spitale care sunt un focar de infecţie nu pot nega. Că ele trebuiau închise e un aspect discutabil, dar în nici un caz nu închidem ceva fără sa avem soluţii de rezervă. Să transporţi un bolnav la sute de Km înseamnă să îi reduci şansele la viaţă. Şi parcă există o cărţulie numita Constituţie în care dreptul la viaţă (şi aşa mizeră) e garantat.

Dovada ca mai exista povesti

Campania ne naştem genii şi murim speranţe mi-a oferit bucuria de a întâlni frumuseţea unei poveşti.
Mulţumiri autoarei care mi-a oferit şansa să public povestia scrisă de ea pe blog. Mersi!
Povestea nu a primit şi un nume deci o botez eu:

POVESTEA ANONIMĂ A BĂTRÂNEŢII.

Intoarsa in cabina dupa o seara de povesti am vazut ca cel drag dormea l-am invelit si m-am asezat la masuta ingusta din colt...Am luat penita si la lumina palida a lumanarii am inceput sa scriu...
Jurnal de bord ora: 21: 27destinatie oriunde si nicaieri Lumea Noua ruta : necunoscuta
A trecut ceva vreme... de cand m-am imbarcat pe Corabia spre Lumea Noua.. spre o alta viata.. mai buna speram eu si restul pasagerilor aflati pe acelasi vas. Cand am plecat la drum am luat doar geanta pe umar in care aveam cateva carti si pergamente, actele, portofelul si umbrela.. iar langa mine era persoaana draga si atat... Am considerat ca bagajul il am in suflet .. o multime de vise si sperante de asteptari si prejudecati...
Alaturi de noi calatoreau si alte persoane cu care ne-am imprietenit incepand sa discutam ce ne-a adus aici afland astfel aspiratiile lor. Din discutie in discutie am dedus ca fiecare vroia ceva de la Lumea noua si in acelasi timp carau cu ei o multime de lucruri nefolositoare.. bagaje intregi de comori, obicte pretioase , bani, haine scumpe si podoabe... altii au considerat ca este necesar sa isi aduca toata familia inclusiv cainele si pisica.... ma simteam ciudat nu aveam la mine decat niste carti si acelea roase de timp.. amandoi eram modest imbracati iar restul prin ceea ce povesteau ne faceau sa ne simtim mici umili.. dar totusi ce nevoie aveam de toate acele obiecte greu de carat si inutile... Ieri am auzit ca unei doamne i-au disparut obictele de podoaba si haina de blana scumpa a fost mancata de molii iar alt domn a pierdut toti banii de ii avea la jocurile de noroc dubioase pe care le tinea un anume individ.
Plimbandu-ma pe puntea vasului vad intr-un colt un batran garbovit albit de timp ponosit imbracat ce ducea cu el o sticla de vin si atat.
Era inconjurat de o multime de copii care ascultau cu gurile cascate cum batranul povestea. M-am apropiat .. sa incerc sa aflu cine e si ce spune de isi fascineaza atat de mult interlocutorii....Intreband cine este .. am primit un raspuns arogant " un betiv nenorocit... nu stiu cine l-a lasat sa urce la bord in halul in care arata ne va umple de boli.. ar trebui aruncat peste bord sa scapam de el inainte sa ne molipsim de cine stie ce de la el" scarbita de raspunsul primit m-am apropiat de el.. m-am asezat jos langa copii ... si... pe masura ce batranul vorbea ma simteam din ce ince mai captivata de povestea lui...
" Intr-un tinut indepartat domnea un imparat vestit.. dar pe cat de vestit era pe atat de ingust la minte..( hohotele cristaline ale copiilor m-au trezit pentru o secunda .. insa povestea a continuat).. Astfel intr-o buna zi imparatul se decise ca nu are nevoie de oamenii batrani si de sfaturile lor asa ca porunci:
-Toti batranii sa fie omorati fiecare sa isi aduca batranii la castel sa fie omorati.. nu avem nevoie de ei .. sunt prea slabi sa lupte in armata sau sa munceasca.. consuma resursele fara sa produca nimic,...sunt bolnaviciosi si astfel raspandesc molime,... sunt o povara pentru cei tineri care trebuie sa ii ingrijeasca.
Astfel fiecare familie cu inima indurerata si-a trimis batranii la pieire...doar un pescar sarac ce locuia la malul marii nu a putut sa faca asta.
Sotia sa ii zise:
- Barbate trebuie sa il duci si asa ca ne descurcam greu nu vezi abia ne ajungem cu mancarea sa dam la copii mai vrei sa atragi si mania imparatului sa ne omoare pe toti? Asta e si-a trait viatza doar nu murim noi acum sa traiasca el!
Barbatul nu zise nimic isi lua tatal de mana si porni la drum.
Batranul se uita la fiul sau care nu spunea nimic ..doar ceru o patura ponosita sotiei sale si iesi din casa impreuna cu tatal sau. Ca un miel la taiere batranul isi urma fiul. Cum era noapte si vederea ii era slaba nu vedea incotro il duce .. dar sesiza ca baiatul sau se opri .
-Am ajuns tata.
Batranul ofta si o lacrima i se ivi in coltul ochiului. Simtindu-si fiul aproape si stiind ce il asteapta isi vazu toata viata pe dinainte. Il stranse in brate si cu suspin in glas ii zise :
-Sa nu apuci ziua in care fiul tau iti va face asta.
Barbatul privi cu dragoste la tatal sau si zise:
-Stai aici ascuns , in acesta pestera nu te va cauta nimeni .Nu te teme nu sunt animale in ea.. am gasit-o intr-o noapte furtunoasa cand m-a prins potopul aproape de tarm dar departe de casa. Am sa iti aduc mancare si apa in fiecare zi. Nu stiu cat timp vei sta aici dar sa speram ca dupa ce se va termina totul imparatul va uita si te voi readuce acasa.
Batranul izbugni in lacrimi.
- Chiar credeai ca te voi trimite la pieire? cum as fi putut face asta? Chiar daca femeia canta in casa nu inseamna ca trebuie sa o si ascult.. Ea nu stie cum e .. parintii ei nu sunt in pericol. trebuie sa plec ramai cu bine.
Zicand acestea barbatul se indeparta. ajunse acasa cu inima grea.. sotia il vazu suparat dar cum considera ca decizia ei era justa nu zise nimic.
La ceva vreme dupa ce fiecare familie isi duse batranii la castel sa fie omorati sa multumeasca imparatia... ilustrul cap incoronat avu o idee si dadu porunca sa i se construiasca de catre popor o sfoara de nisip. altfel vai si amar urma sa fie de supusi sai.
Oamenii speriati dadeau de ceasul mortii incercand sa faca pe plac imparatului dar fara izbanda.
Intors acasa de la pescuit cu plasa mai mult goala barbatul este intampinat de femeia sa .. livida la fata si ingrozita...
-Dar ce se intampla femeie ? ce ai patit de esti asa speriata?
- Barbate, imparatul a poruncit sa i se faca o sfoara de nisip ca de nu vom avea aceeasi soarta ca batranii nostri.
Omul nostru nu zise nimic . Se intoarse cu spatele la sotia sa si pleca lasand-o in prag bocid.
O porni pe cararea ce ducea spre tarm cu gandul la tatal sau. Stia ca batranul e intelept si vazuse multe la viata lui asa ca poate avea o idee despre ce se poate face.
Batranul statea garbovit langa foc mancand din terciul rece de cu o seara inainte.
Cand isi vazu fiul se ridica si alerga la el dar vazand-ul ingrijorat zise:
- Ce e cu tine fiule? De ce esti suparat?
-Tata.. imparatul vrea o funie de nisip si daca nu o facem ne omoara... de unde sa stim sa facem asa ceva?
- Fiule du-te la impararat cu oamenii si spunei sa va arate modelul. sa ii rostesti aceste cuvinte: Luminate imparate tu in intelepciunea ta ai stiinta de asemenea lucru te rugam sa ne arati si noua un model ca noi suntem prosti si nu avem cunostinta de asa ceva si apoi l-om face.
Zis si facut. Aduna barbatul oamenii din sat si porni cu ei la curte facand intocmai cum zise tatal sau.
Auzind vorbele imparatul se manie gandind ca un batran a scapat si ordona sa fie prinsi cei ce venira la el sa ceara exemplu.
Maniata de atitudinea aroganta a imparatului si de mintea sa ingusta Pallas , care de dealtfel era protectoarea regiunii se arata imparatului zicand:
- Neghiobule ... mintea ta ingusta a dus la crima nedreapta doar pentru ca nu suporti pe cei mai luminati ca tine.
Zicand acestea il transforma pe imparat in soparla.
-Asa meriti jivina sa te tarasti toata viata prin gauri intunecate si inguste cum iti e mintea si sa iesi la lumina sa te incalzesti.
Dupa ce il blestema pe imparat se apropie de prizonier zicand.
- Batranul care a rostit aceste vorbe si fiul care l-a crutat sa fie adusi la mine.
Ajungand in fata maritei Pallas batranul si fiul sau ingenunchiara si zeita le zise:
-Inteleapta vorba ai grait batrane dar mai intelept a fost fiul tau ca te-a pazit meritati rasplata mea, de acum familia ta va conduce acest tinut.

Ascultand fascinata nu am realizat ca trece timpul. Abia cand am auzit clopotelul c e ii chema pe toti la somn am realizat ca s-a facut tarziu.
Copii au plecat si eu am mai zabovit pentru o clipa. Batranul a zambit la mine si mi-a zis:
- Ce cauti printre cei mici? Ce ai perdut?
Eu i-am raspuns:
-Un loc in care sa nu ma simt mica...
- A... da aici toti aduc cu ei ceea ce cauta: bogatii, comori, lucruri scumpe, bagaje si greutati inutile uitand ca au venit goi in lume si inconstieti ca goi vor pleca. Tu ce ai adus cu tine copila?
- Geanta de pe umar cu cateva carti si persoana iubita nimic mai mult.
- Atunci nu e de mirare ca ai stat sa asculti un batran povestitor betiv... nu esti ca ei tu cauti un loc al tau..
liniste ... si inocenta.

Autoarea acestui articol este VOINEA ALEXANDRA

Acolo unde soarele răsare din apus

În clipa când se naşte oarbă starea de veghe a privitorului, se aşteaptă dezlegarea de păcate a publicului. În universul în care masca e regină să vorbim în cupluri binare  din multe puncte de vedere e o semi absurditate. Blocaşi în mentalalul occidental nu putem privi lumea în nuanţe ci mereu trebuie să definim realitatea in concepte simple, adaptate minţilor noastre fragile.

Sunt prins sub bolovanul lui Sisif încercând să destăinui gândului meu că de fapt,

Eu reptila ce foloseşte soarele pe post de inimă ador să fiu minţit şi că prefer la final de zi,

Atunci când trebuie să îmi dezleg  privirile să fiu adorat decât tratat cu sincerite.

Un adevăr major e tocmai infimul existenţial raportat la dimensiunile spaţiului sau ale timpului. La ce să servească oare un adevăr atât de brutal? Până la urmă existenţa se autogenerează, eu respir cu speranţa că minciuna:  eu sunt centrul universului, are un minim de veridicitate căpătat între sinapse.

Adorm la braţul tău,

Ascuns între crengile uscate ce îmi ţin loc de creştet.

 Şi tu şopteşti şi eu aud şi nu te cred dar

prefer mereu să îţi înclin balanţa înspre aripile mele întoarse.

De ce nu aş putea crede că nu există decât iluzile. Şi că hrana oferită de acestea este poate cea mai consistentă formă de întreţinere a spiritului.  Fără  adevărul cuprins între patimile unei iluzii nu aş fi decât o floare cu petale smulse.

Când eram să fiu în starea de a nu mai fi,

Speram să spun lumii secretele ascunse în cauşul palmei mele.

 Lumea  nu ascultă. Ploua, secretele se adunau, mâinile atingeau sub presiunea greutăţii pământul,

 nimeni nu dorea să îmi vadă secretele…

Lumea în esenţa ei trăieşte ritualul unui absurd cotidian. Trăind ne-am obişnuit cu peştera. Cei ce pleacă de langă foc pentru noi nu sunt decât nişte laşi.

 A vedea lumina prin ochii acestora  e o dezrădăcinare a unei esenţe de care suntem prea legaţi.

Molia mea dragă  ce rozi la baza adevărului meu,

Mai ai puţin din doza de rabdare ce nu doreşte decât să-ţi zugrăvească un tablou.

Adorm în  patul tău de vise rupte din esenţe,

în puful minciunii că eu exist prin ochii mei,

Când tot ce vreu să fiu e umbra,

Nascută vag din gândul meu.

Nu existam pentru că ocazional se întâmplă să gândim, respirăm pentru că există inerţie.

Un pusnic ar închide rugăciunea folosind amin.

Eu doar aştept o noua rugă câtre cer în catedrala tot mai pustie a sentimentelor născute din îmbinarea naturală  între real si imaginar.

Nu ! Om al cavernelor în căutare de rinoceri lânoşi .

Cum să fiu altceva decât un devorator de amintiri când ele dau atât de multă consistenţă existentei mele şi aşa efemere. Mă definesc din păcate prea mult prin iubirile trecutului decât prin senzaţile prezentului. Sunt ca un primitiv urmărit de blestemele divinităţii, sau cel puţin asa mă alint . Câte regrete legate de amintirea EI. Aş spune că eu exist pentru că la un moment am cunoscut-o, căci fără ea, EU singur nu m-aş putea definii. Şi tot ce vine după pierderea ei nu e decât o clipa ce se prelungeşte şi din care nu pot ieşi. Trăiesc captiv al unor sentimente pe care eu le-am generat, pentru care am luptat, în care am crezut sincer. Sunt deja prins în roata lor, atras spre centrul din care ele provin şi nu pot scapa. Fug spre sticla, fum, depărtari şi totul e zadarnic.  Amintirea e cu mine în toate acele momente. Zâmbesc pentru ca nu pot fi înţeles, nici nu vreau, ca să fiu sincer cu mine. Lumea mea e prinsă într-un trecut ce nu vrea să se repete.

Am vorbit despre idolii mei şi ai tăi, fără cuvinte pompoase, fără măşti, acelaşi bătrân inconsecvent.

Despre pasiuni !

Spunea cineva odată că pasiunile pe care le refulăm se întorc împotriva noastră, la fel ca și sentimentele ce de atâtea ori nu ne dau pace, ne critică rațiunea prin manifestările lor de copile needucate, prin mișcările lor zgomotoase ce produc atâta durere și disconfort, prin ecourile ce ne bruiază tăcerea eternă a ideilor.
 Sunt convinsă că mulți dintre noi pot să facă multe, pot să spună nimicuri interesante, pot să se iubească platonic cu vorbele, pot...și se limitează în comformismul cotidian, se adaptează normelor, unde-i rebeliunea tinereții? Unde-i zvâcnirea sângelui, aorta parcă ne e înțepenită în trup, inima parcă e doar o piesă de mobilier în această cameră ce ne ține loc de corp, neuronul se plimbă boem prin mansardă fără să mai vrea să obosească alergând, nu mai fuge după nou, după geniu, după iluzii și fantezii, nu mai vrea să mai prindă orizontul...hai să mai credem că-l putem atinge...
Hai să luăm cu toții cei care încă mai credem în PUTEREA IDEII o coală de hârtie, hai să mai sacrificăm niște arbori pentru a ne mâzgâli în ziua de azi sau în eternitate poezia fără vers, povestea cu rime, sfârșiturile și începuturile istoriei noastre, să amintim de azi celor de mâine, să aducem de ieri amintirile trecute prin sita ceasornicarului propriu, să ne frângem cu toții într-un tot fără imagini, să empatizăm pentru pasiune și întru ea...
Am crezut mereu cu puterea celei ce nu crede în aproape nimic în puterea cuvintelor, în capacitatea lor de a mai schimba ceva, am pus pasiune în ele, am pus lacrimi, am pus sare, valuri de mare, aer de munte, iarba de primăvară, raza de soare și apus, lună plină și nopți prea întunecate, am căutat să mă scufund printre cuvinte și să mi le fac scară către cer, le-am ales pe ele întotdeauna, am ales din ele ideea, fantezia, demonul și nu îngerul, durerea și nu extazul...m-au pălmuit și mi-au răpit somnul...
Hai să-i dăm cuvântului aurul, diamantele și platina chiar dacă am fost și ieri și azi sclavii LUI și mâine ne vom târî la fel cum am făcut-o un infinit de trecut, noi și alții aproape fanatic...


Aștept criticile....aceeași anonimă sub acoperirea numelui ei, posedată de o patimă sper eu molipsitoare....
Autoarea acestui articol este Loredana Vatavoiu

Alti inconsecventi despre lume.

Ne nastem genii si murim sperante ! Cine pofteste sa publice un articole pe blog are acum ocazia.

CUM? Se trimite un mail cu articolul la adresa bucureiadrian@yahoo.com sau sunt contactat pe pagina de facebook a blogului http://www.facebook.com/#!/DespreMiorita

 Dupa ce articolul o sa treaca prin furcile caudine ale criticii urmeaza evident publicarea lui.

Cu stangu-n dreptu

Despre fotbal numai de bine. Dar cum spiritele se inflameaza cand vorbim despre fotbal o sa incerc sa ma abtin in a fi rautacios.

Avem o nationala demna de comedia de trei parale. Strategia de joc este TURCA, toate mingile trec obligatoriu pe la coordonatorul de joc care este evident la noi: portarul. Atacule este briliant doar daca se joaca pe linie. Apararea este pe stilul bine cunoscut Giolgau, adica daca trece mingea omul nu mai are voie.

Avem atat de multe victorii incat o tinem din betie in betie.

Liderii de sus de la federatie sunt mai eterni decat dictatorii din tarile comuniste si selectia se face pe baza de favoritisme, ca de suntem in Romania.

Avem in grupa de calificare mai multe puncte decat Luxemburg, care are atatia fotbalisti inregistrati cati oameni inteligenti avem noi la guvernare.

Deci in concluzie recomand abstinenta in cazul meciurilor nationalei pentru cardiaci in rest doritorii de comendii ieftine sunt invitati sa urmareasca un spectacol pe cinste.

Specia nou descoperita: Doctor hologus neuronus in cauza

De la Adam incoace ne cam straduim sa devenim academicieni. Cu trecerea timpului am inventat roata dupa care am facut o lunga pauza. Neuronul fortat de incordarea acelei idei era pe punctul de a plesni. Acum ne multumim cu aparente. E mai simplu asa decat orice constructie care necesita efort intelectual.

Mai nou a aparut pe scara evolutiei o noua specia derivata din manelarus erectus: doctor hologus neuronus in cauza. Acest specia se caractarizaza prin diploma obtinuta din principiu de la celebra universitate de renume mondial, cea mai renumita si de prestigiu.

Si suna atat de frumos cand ne recomanda: Doctor .......

Avem atatia doctori ca ma apuca boala numai cand ma gandesc.

Doctori in toale, in chiloti, doctori in muzica de duzina, doctori in economia pe minus, doctori in drept in gard, etc.

Ma manderesc mult cu poporul mioritc e si normal la cate capete luminitate ma inconjoara ma simt atat de iluminat de intelepciunea lor incat descopar mereu noi sensuri ale vietii.

Din pacate acesta specie doctor hologul neuronus are un deficient major: nu are coloana vertebrala, din nefericire intra la categoria nevertebrate, sau daca as fi rautacios cred ca as gasi loc si la fungii pentru incadrarea lor biologica.

In asteparea unui rasarit mai luminos salut totusi acesta noua derivata a prostie romanesti.

Citiat despre Ironie

De obicei nu folosesc citate pentru ca nu am memoria suficient de capabila incat sa le retina. Ocazional insa o insiruire de cuvinte se lipeste de neuron cu lanturi suficient de puternice incat sa ramana cu mine timp indelungat.

Versurile de mai jos apartin lui Victor Masek:

Haideti sa bem, totu-i degeaba,
prea multi cretini ne strica treaba,
prea multi afoni compun, azi, corul
la care-un surd e dirijorul

Haideti sa bem, degeaba-i plansul!
Vinul adanc ne soarba-ntransul.
Ca dintr-un put se vede cerul,
Tot mai departe, efemerul.

Si cand golit va fi paharul,
Cand aruncat de-acum e zarul
si chiar nimic nu se mai poate....
Votati! .... In unanimitate

Cata sanatate atata minte lipsa

De cand cu isteria cauzata de evenimentele din Japonia, ne-a apucat brusc o grija de planeta.
Ca sa fiu sincer pe noi ne ingrijoreza doar dezastrele serioase cu tente dramatice (vezi cifrele de rating produse de stirile de la ora 5). Asa ca faptul ca se taie din padurile tarisoarei saptamanal milioane de copaci evident ca nu alameaza pe nimeni. Daca am vandut tot ce se putea vinde si decat padurea ne-a mai ramas cum sa ne permitem luxul sa nu o vindem si pe ea.
Am atasat la cest post si un un scurt documentar despre cat de sanatosa e lumea in care ne deplasam. Oricum lucrurile de acest tip nu prea ne intereseaza. Suntem animalele cu mentalitatea cea mai distructiva: ,,Après moi, le déluge'' sau pentru cei ce nu inteleg limba lui Voiltaire : Dupa mine, guvernarea Boc !

Promisiune

Ciprian.Nedelcu

priveşte-mă puţin până să pleci,

să vezi atâtea vise peste care treci,

Căci se va prăbuşi tot cerul peste noi,

muri-vom înecaţi cu stele amândoi.

te-am căutat atât... erai aici,

mă tot pierdeam în ochii tăi cei mici,

Aveam să-ţi spun atâtea, n-aveam glas.

am să visez mereu c-ai mai rămas...

am să cutez mereu să te ajung,

şi ştiu că drumul tău va fi cel lung,

vei fi mereu cu fruntea-n soare să colinzi,

nu vei întinde nicio mână să mă prinzi.

dar sta-voi lângă tine ne-ntrerupt,

să-ţi fiu şi umbră şi-adăpost şi scut,

ţi-oi construi  castel cu turnuri ca-n poveşti...

Te-oi îndura-ntr-o zi să mă primeşti.

Din categoria injuraturi de neiutat

In nemernicia mea, s-a intamplat ca astazi sa fim martor la o intamplare semnificativa pentru mentalitatea perfect balcanica in care ne balacim. O domnisoara, din multe puncte de vedere destul de obosit dimineatza in jurul orei 7 s-a hotarat sa traverseze, evident neregulamentar strada. Un sofer evident aflat in trafic a trebuit sa opresca masina brusc, pentru a nu rani animalul ce nu s-a asigurat. Pana acum nimic anormal.
Replica soferului la acesta actiune demna de un kamikaze mi-a produs insa un zambet larg:
Pentru tine fa, trebuie sa faca astia prelungire la centura!

Miroase a prostie arsa.

Investim din greu ca indivizi in telefonul mobil care in fapt este o extensie a personalitatii noastre de manalisti axati doar pe imagine ca de, substanta lipseste cu desavarsire.

De cand a dat caldura pe langa ghiocei au aparut din nou in mijloacele de transport telefoane mobile, cu volumul la maxim  pe acelasi gen de muzica gretoasa de care nu mai scapam.

Urechile sunt asediate de acelasi ritm care imi antreneaza stomocul in arta de a nu regurgita instant.

In tot acest timp nu pot decat sa visez la fabrica mea de sapun.

Iarta-i Iancule ca nu stiu ce fac

Incep cu niste lamuriri.

Nu sunt xenofob, ba din contra detest sincer orice persona care prezinta astfel de porniri extrem de inguste care se pot incadra din punctul meu de vedere in categoria sunt atat de prost incat balele cand imi curg din gura formeaza un lac.

Saptamana trecuta se pare ca un roman de nationalitate maghiara a decis sa spanzure in cadrul unei manifestari publice manechinul unui simbol national AVRAM IANCU.

Gestul intra in categoria libertatii de exprimare. Daca dorim sa ne definim ca o societate in care libertatea exista trebuie sa intelegem ca nu trebuie neaparat sa aprobam o pozitie ci sa respectam dreptul personei de a se manifesta liber. Daca persona in cauza in actiunea ei incalca legile statului atunci autoritatile sunt cele care trebuie sa actioneze in conformitate cu spiritul legii.

Nu pot sa fiu niciodata in asentiment cu gestul acestui animal(aici e vorba de libertatea mea de expresie).

Ceea ce este revoltator este faptul ca bovina in cauza este un angajat al STATULUI ROMAN. El nu e un particular dezaxat , ci un reprezentat al Directiei Finantelor Publice ROMANE.

Deci automat acest nevertebrat trebuia demis sau macar suspendat. Faptul ca paramecii de la putere tolereaza un asemea comportament, faptul ca nu actioneaza la gestul unui angajat al poporului intrece orice scenariu fantastic.

In fapt singuri care au luat masuri concrete au fost hackerii autohtonii care au decis sa sparga blogul inlocuid posturile din interior cu un mesaj nationalist.

Atat. 

Deci, eu unde traiesc caci asta nu e tara cel mult un trib de babuini.

Treceti batalione romane.... marea inot

Din nou am plecat la razboi. Din principiu un conflict armant e dovada ca lumea nu a avansat de loc in ultimele milenii. E adevarat nu ne mai spargem capetele cu bate dar nici nu prea suntem capabili sa convietuim pasnic si sincer nu prea cred ca vom putea vreodata.

Vestea cu adevarat socanta nu e faptul ca ne-am alaturat din pozitia de sluga unui razboi, cu asta ne-am cam obisnuit, pe mine ma impresioneaza faptul ca trimitem flota marina in Mediterana. Bine exagerez trimitem o nava, dar faptul ca mai avem o nava jur ca este o surpriza.

Si din nou nu vorbim de o nava moderna ci de o galata de suruburi achizitionata in regim SH de la Marea Britanie , dar nu conteaza nici asta , noi avem flota.

Nu inteleg de ce nu suntem mai proactivi in domeniul militar. Mult mai bine trimiteam niste economisti de la finante, niste specialisti de la agricultura, niste legisti, si in cel mult 3 luni Libia era in colap, iar stimatul dictator Gaddafi jelea de mama focului puterea pierduta. Nici 3 luni nu cred ca ne trebuia sa punem de o clica care sa jupoaie de putere teribila amentiare libiana.

Avem ca si tara atat de mult potential distructiv care din pacate nu e exploatat la maxim. Pacat

Concepte vechi in haine noi

Mai importanta e iluzia decat esenta, mereu. Asta prentru ca iluzia e cel mai usor de dobandit si intretinut. Poate chiar are si o doza de puritate suplimentara..

Ne hranim visele, ne faurim viziunea, ne generam planuri totul pornind de la iluzie.

Azi ma declar un fan al acesteia. Imi place iluzia de primvara, de schimbare, de lumea noua pe care o captez si prin care ma redefinesc. Traiesc in soapta conceptului ca poate.

Acest poate al meu bazat pe nimic imi confera suportabilitatea existentei. Rezist cat timp sunt indoctrinat ca ceva se va schimba cu lumea care ma inconjoara.

Nu pot spune ca nu sunt constient de iluzie, as vrea sa nu fiu, dar nu pot in totalitate sa devin un fanatic al ei. Pot insa trai pe moment in lumea ei, astept insa mereu ca bula de aer sa crape. Sabia lui Damocles in lumea idilica in care e posibila puritatea, doar aici.

Cat de usor ne construim peretii custii din minciunii. Si daca.....

Sa punem suruburi la centrala.

De cand cu evenimentele din Japonia, pe meleagurile mirotice, s-a pus in discutie siguranta natiunii in caz de potop. Cu stupoare a existat constatarea ca elementele de siguranta de la centrala de la Cernavoda sunt furnizate de o firma de apartament care distribuie fonduri la partidele politice cu drag si spor.

Acum sa afirm ca democratia romana nu a fost in stare nici macar sa dea cu var sudoarea comunista exista posibilitatea sa fiu injurat. Dar nu ma refer la doctrine aici, ci pur si simplu la viteza de melc in care ne dezvoltam ca infrastructura. Daca Libia se incordeaza putin, dupa terminarea actualului conflict in cel putin doi ani are toate sansele sa ne depaseasca. Sa ne amintim cum radeam de castravetii de peste Dunare si acum bulgarii se descurca mult mai bine decat noi.

Si nu e clasa politica singura vinovata ci mentalitatea noastra orientata ca viziunea peste gard la capra vecinului cand la noi in ograda pute a muntii de mizerie.

Umbrei mele, muzei mele

 noapte buna, voce timida a unei lumii ce nu-i apartin.
Soapta pieduta-n uitare, cantec pentru tacerea noastra.

Chemarea unei atmosfere

In ceasul rupt de pe perdeaua zilei se aduna sunetele ce vorbesc in soapte seci. Caut acelasi demisol in care cantecul vorbea suav despre savoarea unui crampei de piele arsa sub soare. Noaptea in care te ating imi scapa printre degetele obosite de atata ganduri. Astept de la tine acel minut in care sa pot sa spun ca am atins de picor divinul. Imi scapa tot mai des de sub privire cerul, adorm in el sub noaptea clipei in care te cantam, tacere. Mut ca o lebada astept macelarul sa imi cante prohodul, carnea mea vinul tau de impartasanie sec. Astept sa te ploua ca sa-mi dai aripile inapoi.

Pentru doza mea de insomnie

 Imi place enorm la asta zona pontica eterna lamentare. Cred ca noi am inventat plansul de mila. Mai mult decat atat l-am dus pana la rangul de arta. Dar despre asta alta data, azi nu ma simt aplecat spre ce ma inconjoara, parca e un fel de mazga de la un timp. Azi ascult... 

Declaratie supusa poverii unui vis,

Bratele infiereaza somnul tau, asteptand buzele sa tremure sub desteptarea primului sarut. Alerg in ploaia apusului cautand amintirea din viitor. Si nu vreau sa cred in Eve pierdute in munti, dar nu ma pot abtine.
Adorm adancit in degustarea starii din care refuz sa ma trezesc. Delirez sub impulsul unei amintiri in care domina linistea. Comunic atat de bine fara cuvinte. Te las sa cauti, sa descoperi, sa speri, sa alegi sa FI. Cuvantul ucide sentimentul. Nu spun, prefer sa tac si totusi nu ma pot abtine.

A V-a

Am avut ocazia sa particip la un spectacol al filarmonicii din Ploiesti. Piesa centrala in jurul careia s-a axat programul a fost simfonia a V in do minor, opus 67 compusa de Ludwig van Beethoven.
Acum ca am depasit momentul de aroganta personala bazat pe principiul ce cult sunt eu ( evident doar o iluzie, am participat pentru ca am auzit ca se va da o bere gratis dupa spectacol, si oricum am dormit tot timpul pentru ca nu intelegeam nimic) am si eu o nelamurire existentiala legata de eveniment in sine.
Dupa cum era de asteptat sala era pe jumatate goala, sau cel putin asa sustine pesimistul din mine. Ca publicul a aplaudat aiurea in timpul spectacolului intrerupand simfonia, sa zicem ca era de entuziasm nu de necunostere, ca mai toti eram imbracati in blugi la deschidere de stagiune, pana la urma cine sunt eu sa judec moda, dar exista un aspect care imi depaseste posibilitea si asa limitata de intelegere. De ce jumatate din spectatori au plecat la jumatatea spectacolului asta chiar nu pot intelege sub nici o forma.
Pot sa accept multe manifestari de proasta crestere, pana la urma in nici un caz eu nu sunt un etalon ca sa stramb din nas justificat, dar sa parasesti sala de spectacol in grup organizat imi pare o dovada de NESIMTIRE.
Si din nou stau si ma intreb cum de sunt atat de prost incat de fiecare data ma mir la comportamentul celor din jur, se pare ca abilitatea mea de a ma adapta la mediul din jur este extrem de atrofiata.

Ziua de pe urma

Recent cutremurul din Japonia a generat pe plaiurile mioritice un sentimet evident manelistic: la noi nu se poate ca Dumnezeu ne pazeste de nu mai poate.

Din vagile mele cunostinte stiam ca un cutremur nu se poate prezice decat cu 30 secunde avans. Pe ce se bazeaza estimarile ca maine, peste o saptamna sau 30 de ani vine si peste noi cutremurul eu unul nu am inteles.

Dar am inteles ca la noi totul se trateaza dupa urechea stanga.

Deci ce conteaza ca daca intr-o buna zi Dumnezeu se duce la buda si tocmai atunci cand El nu e atent un blestemant de cutremur ne trasforma tarisoara in tarana. Aven si noi o centrala nucleara la Cernavoda si daca Japonia cu toata tehnologia posibila nu a reusit sa impiedice o catastrofa biologica noi romanii dormim linistiti. La noi nimic nu se poate intampla... adevarul e ca la cat de multa prostie exista in Romania norocul este omniprezent pe aceste meleaguri.

Dorinţă, Ciprian Nedelcu

Pagini

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

2011

Ciprian.Nedelcu

Dorinţă

La mii de vise depărtare stăruieşti…

Să te găsesc sau tu să mă găseşti,

Să văd cum radiezi de viaţă şi preaplin

şi trup şi chip acoperite cu senin.

Când m-ai găsit, nu mai aveam suflare,

Era deşert tot ce fusese mare

eram învins de-atâta ploaie şi potop,

dar m-ai făcut să merg din nou, fusesem şchiop.

şi-acum să fii… sau să nu fii deloc,

la orice ceas din zi să te invoc

şi să mă-mbraci cu zori şi soare şi apus.

să-mi spui orice, să n-ai nimic de spus.

şi să mă strigi, să mă opreşti din zbor

Dinspre înalt, spre tine să cobor…

să-ti cad în palmă şi tu să mă ţii,

Pământul şi văzduhul meu să fii.

Nu trageti domn' Semaca! Sunt eu, Gunoierul !

Cred ca pot spune ca iarna s-a dus si odata cu disparitia zapazii au inflorit gunoaiele. Stiu sunt un vesnic nemultumit. Romania vazuta din masina e tara pungilor de plastic si a peturilor. Pe campurile patriei nu creste graul ci se inmultesc gunoaiele aruncate de soferii si purtate de vant.
Peisajul in sine e  dezolant. Ca sa vad partea pozitiva pana si deseurile sunt un semn de civilizatie. Sunt dovada arheologica de necontestat ca aceste parti au fost locuite. Brendul de tara e triada: groapa, pet, punga de un leu. Aceste elemente sunt mai omniprezente decat prostia in asta tara, si jur ca de prostie nu ducem lipsa deloc.
Deci dupa euforia tampa genrerata de venirea primaverii constat ca tot in tinutul eternei ghene locuiesc.
Cred ca am descoperit principalul aport al capitalismului la peisajul patriei: munti de gunoaie multicolore.
Astept cu nerabdare prima transmie 3D de la Glina, regia Sergiu, scenariu Sergiu, in rolul principal Sergiu , replica de efect: ,,Nu trageti domn' Semaca! Sunt eu, Gunoierul!''

Idolul femeilor

Sursa foto www.rascuplans.ro

Ce isi doresc femeile oare? O intrebare ce a framantat barbatii de la aparitia lor in peisaj. Si s-au scris carti, tratate, s-au inventat: posetuta, trusa de machiaj ,telefonul mobil dar teribilul secret inca ne scapa printre degete.
Exista oare o atractie feminina spre acel trecut in care noi coboratori din pesteri loveam cu bata tot ce intalneam in cale. Sa fie oare ele atrase de ferocitate, violenta, sex salbatic?
 Daca acesta teorie ar fi adevarata atunci cred ca l-am descoperit pe EL: perfectul. Deci doamnele mele va prezint barbatul ideal. Plin de curaj si avant capabil sa invinga ursul, sa dobare muntii pentru dragostea voastra. El atat de teribil cu intreg univesrul si atat de animalic in pat.
Din pacate nu pot dezvalui decat infatisarea lui surprinsa in fotografia de mai sus. Datele de contact nu le detin. Dar macar acum puteti dormi linistite caci cunoasteti un adevar concret: EL EXISTA! E undeva acolo si trebuie doar descoperit.
Cu singuranta lumea voastra va fi din acel moment diferita. Happy Hunting!

Viata de caine.

O noua cruciada ne framanta madularele obosite de impartit atata dreptate in jur: cainii fara stapan. In apararea dreptului acestora la viata toata suflarea se organizeaza, comenteaza si raspandeste opinii pe canalele media.

Pana si acei puhavi ce ocupa sfintele scaune din Parlament au hotarat sa se miste punand pe masa proiectul de lege amanat inca din 2007 care reglementeza soarta patrupedelor.

Cea mai draguta declaratie vine de la un eurodeputat, care considera inlaturarea cainilor de pe strazi ca fiind traumatizanta pentru copii mai mult chiar turistii strainii vor fi speriati de aceste masuri si vor decide sa ocoleasca Romania.

Adevarul e ca nu aveam loc de turistii care cu aparatele foto ne tot pozau maidanezii. Iar copii cand vad haitele de caini repezindu-se spre ei sar in sus de fericire mai ceva decat la bradul de Craciun

Sustinem dreptul fiecarei fiinte la viata, dar pe acelasi principiu cu porcii ce avem de ii facem friptura la fiecare Ignat?.

Cainii fara stapan sunt o problema. Respectand dreptul lor la existenta o sa ajungem sa nu mai putem iesi din case de teama lor. Oricum in anumite zone ale Capitalei sa strabati dupa o anumita ora imprejurimile e un act de bravura din cauza pericolului patruped.

Drama e ca noi privim problema cu aceasi atittudine tampa ce ne caracterizeaza.

Un neam prost, sau cum iubim cultura doar declarativ

Ma consider a fi un pasionat de muzica clasica. Asa ca atunci cand am vazut acest afis am fost incantat. Imi petrec mare parte din timp in  Ploiesti si acest concert este programat sa aiba loc pe data de 15 Martie in orasul sonda.Asa ca am stans inca 4 colegi de munca interesati de acest gen de manifestare culturala si am hotarat sa participam la evenimentul in cauza. Astazi trebuie sa achizitionam biletele. SURPRIZA!
Este posibil ca recitalul sa nu mai fie sustinut pentru ca exista doar 1 bilet vandut.
Avem un singur compozitor roman de talie mondiala. Si in acest an celebram 130 de ani de la nasterea lui.Comemoram artistul intr-o maniera civilizata, europena din toate punctele de vedere organizand un turneu national in cinstea lui. Am invitat nume cu rezonanta ale scenei mondiale sa concerteze in onoarea lui GEORGE ENESCU.
Pana la data concertului mai sunt decat 6 zile. Am vandut in Ploiesti, unul din cele mai mare orase ale tarii, decat UN BILET.
Pot sa afirm ca suntem un neam de inculti, de imbecili care nu isi apreciaza putinele valori international recunoscute. Mereu am fost asaltat de concepul tamp ca am fi un neam aparte dar ca in fapt televiziunile sunt cele care nu promoveaza cultura si se fac vinovate de lipsa de valori in societate romaneasca.
 Societatea asta romaneasca este  masa inerta care crede ca 2+2/2= 2. Atata stiinta zace in neurnonul obosit al romanului de rand.
Un moment de reculegere pentru ca nu mai exista minima doza de cultura.
Pentru ploiesteni, oameni simpli cu duhul un meritat: RUSINE !   

Antropologul de serviciu prezinta ziua porcului/barbatului

Am aflat ca azi am sarbatorii ziua porcului (barbatului). Cum ne tragem din anticii romani si avem inclinatia sa detinem mai multe zile de sarbatoare decat date calendarisitice am considerat totusi ca e necesar putina documentare asupra subiectului in cauza. Dupa un mic studiu se pare ca in anumite regiuni ziua de 9 Martie este asociata cu ziua barbatului.

Prin traditie astazi se dau foc gunoaielor stanse special cu foc adus din casa(simbolizeza trecerea caldurii caminului si transpunerea lui in natura), pamantul este lovit cu bate sau maiuri pentru alungarea frigului, se rostesc descantece cu acelasi scop de alungare a frigului din sol, gospodaria este curatata si obiectele sunt scoase la soare.

Exident daca alaturam tradita ortodoxa cu obiceiurile prezentate mai sus putem concluziona ca avem in fata o sarbatoare cu radacini foarte vechi, o imbinare intre traditii agricole si rituri crestine.

Ca sa par si eu academic, as putea enunta o mica teorie a reprezentarilor elegorice pe genuri in functie de anotimpuri. Este posbil ca iarna sa fie asociata ca simbol feminin pe cand primavara sa fie un element masculin. O asemenea evolutie este extrem de interesanta deoarece asocierea clasica definea primavara ca un anotimp al nasterii. Acest aspect ar transpune o pozitionare spre feminin al anotimpului. Se pare insa ca stramosii nostri priveau anotimpul ghioceilor preponderent ca o victorie apolinica deci cu o incarcatura clar masculina simbolizata prin violenta ritualurilor prezentate.

Depasesc momentul de analiza antropologica sperand doar sa nu transformam ziua de azi intr-o alta manifestare manelistica ce are ca scop generarea de gretare si ragaitul cauzat de prea multe beri.