Muzica de baut mintile fara motiv ca nu mai ai pe cine fute.

Cum se asculta melodia de mai sus

1. Afli de formatie, sau melodie;

2. Intri pe youtube si asculti  melodia;

3. Te imbraci si pleci in oras;

4. Cumperi cele mai misto boxe pe care le gasesti;

5. Te intorci acasa, instalezi boxele si dai la maxim.

DUPA CE AI URMARIT PASII DE MAI SUS CEL MAI IMPORTANT INCEPI SA BEI. Poate daca ai cu ce iesi si putina filosofie. 

Antiprimavara

Vine un timp caci de timp nu putem alerga, cand suntem obligati sa privim spre trecut cu nostalgie.
20 Iulie 1943 se nastea poetul Adrian Paunescu.
Poate ca in timp vom invata ca omul si opera trebuie apreciate separat.
Din pacate noi invatam foarte greu.

Treceti batalione romane.... marea inot

Din nou am plecat la razboi. Din principiu un conflict armant e dovada ca lumea nu a avansat de loc in ultimele milenii. E adevarat nu ne mai spargem capetele cu bate dar nici nu prea suntem capabili sa convietuim pasnic si sincer nu prea cred ca vom putea vreodata.

Vestea cu adevarat socanta nu e faptul ca ne-am alaturat din pozitia de sluga unui razboi, cu asta ne-am cam obisnuit, pe mine ma impresioneaza faptul ca trimitem flota marina in Mediterana. Bine exagerez trimitem o nava, dar faptul ca mai avem o nava jur ca este o surpriza.

Si din nou nu vorbim de o nava moderna ci de o galata de suruburi achizitionata in regim SH de la Marea Britanie , dar nu conteaza nici asta , noi avem flota.

Nu inteleg de ce nu suntem mai proactivi in domeniul militar. Mult mai bine trimiteam niste economisti de la finante, niste specialisti de la agricultura, niste legisti, si in cel mult 3 luni Libia era in colap, iar stimatul dictator Gaddafi jelea de mama focului puterea pierduta. Nici 3 luni nu cred ca ne trebuia sa punem de o clica care sa jupoaie de putere teribila amentiare libiana.

Avem ca si tara atat de mult potential distructiv care din pacate nu e exploatat la maxim. Pacat

Declaratie supusa poverii unui vis,

Bratele infiereaza somnul tau, asteptand buzele sa tremure sub desteptarea primului sarut. Alerg in ploaia apusului cautand amintirea din viitor. Si nu vreau sa cred in Eve pierdute in munti, dar nu ma pot abtine.
Adorm adancit in degustarea starii din care refuz sa ma trezesc. Delirez sub impulsul unei amintiri in care domina linistea. Comunic atat de bine fara cuvinte. Te las sa cauti, sa descoperi, sa speri, sa alegi sa FI. Cuvantul ucide sentimentul. Nu spun, prefer sa tac si totusi nu ma pot abtine.

Antropologul de serviciu prezinta ziua porcului/barbatului

Am aflat ca azi am sarbatorii ziua porcului (barbatului). Cum ne tragem din anticii romani si avem inclinatia sa detinem mai multe zile de sarbatoare decat date calendarisitice am considerat totusi ca e necesar putina documentare asupra subiectului in cauza. Dupa un mic studiu se pare ca in anumite regiuni ziua de 9 Martie este asociata cu ziua barbatului.

Prin traditie astazi se dau foc gunoaielor stanse special cu foc adus din casa(simbolizeza trecerea caldurii caminului si transpunerea lui in natura), pamantul este lovit cu bate sau maiuri pentru alungarea frigului, se rostesc descantece cu acelasi scop de alungare a frigului din sol, gospodaria este curatata si obiectele sunt scoase la soare.

Exident daca alaturam tradita ortodoxa cu obiceiurile prezentate mai sus putem concluziona ca avem in fata o sarbatoare cu radacini foarte vechi, o imbinare intre traditii agricole si rituri crestine.

Ca sa par si eu academic, as putea enunta o mica teorie a reprezentarilor elegorice pe genuri in functie de anotimpuri. Este posbil ca iarna sa fie asociata ca simbol feminin pe cand primavara sa fie un element masculin. O asemenea evolutie este extrem de interesanta deoarece asocierea clasica definea primavara ca un anotimp al nasterii. Acest aspect ar transpune o pozitionare spre feminin al anotimpului. Se pare insa ca stramosii nostri priveau anotimpul ghioceilor preponderent ca o victorie apolinica deci cu o incarcatura clar masculina simbolizata prin violenta ritualurilor prezentate.

Depasesc momentul de analiza antropologica sperand doar sa nu transformam ziua de azi intr-o alta manifestare manelistica ce are ca scop generarea de gretare si ragaitul cauzat de prea multe beri.

Trezirea intr-un vis.

Prea mult traiesc din amintiri…
E ceva in acel trecut care ma transforma intr-un melancolic…poate nu ma cunosteam atat de bine, poate mai credeam inca, prea multi de poate.
Cat de repede imi vand sau pierd iluzile! Pute de prostie lumea si ma ucide mental mirosul ei...capat incet si eu iz. Pana la un punct e normal banalul ucide neuronul ce vrea detasare.
De ce nu caut o cochilie ca sa imi pot muta zdrentele pe un varf de munte?
Resimt prea des apasarea de ciment a imaginarului caci toti imi pipaie pulsul numai eu nu imi gasesc venele.
Ma venerez pe mine trecatorul ca nu doreste decat sa isi gaseasca drumul spre cetatea in care Sfinxul mai e viu.
Recunosc ... imi e atat de dor de satiri.

Critica ratiunii pure in varianta beta

Omul este un  vanator de iluzii ieftine dupa care alearga pana la marginea spatiului definit de alteritate in speranta ca poate  la capat de mitologie sa regaseasca speranta unei  existente in care meschinul din el lipseste.

Poata ca locuim cu totii in padurea puznicului fugind de Zarathustra, de teama unui adevar inconfortabil. Pana la urma ne-am dedicat existentele unei treceri  spre ceea ce dorim a fi perfectiunea de la capat de drum. Lipsa de certitudini nu ucide constant increderea in noi. 

Goi in oglinda nu putem decat conchide ca am esuat ca civilizatie in dorinta noastra de a atinge cerul. Cucerind Olimpul l-am gasit parasit de zei. Dezamagirea a fost crunda nu am putut pasii alaturi de nemuritori ca sa putem ridica fatarnicia noastra la statului de absolut. Asa ca am mutat mai sus stacheta. Si am reusit sa depasim orice bariera autoimpusa. Cand linia  a fost trasa si toate miturile spulberate de certitudini am ramas singuri intr-o lume fada, fara de mituri caci acestea au fost zdrobite de senilele ratiunii. Noi am ucis-o pe Tinker Bell fara sa avem regrete. 

Acum ne plangem ca ne-au disparut samanii. Progresul nu poate fi oprit. Suntem deja in modul beta, avansam si ucidem in continuare tot ce tine de mister.

Un sfat prietenesc Doamne: fereste-te in curand venim sa foram in Rai!

Reciclez prezervative folosite

Am fost agasat recent cu un subiect care imi provoaca repulsie: campanie contra avort.

Inteleg nevoia umana de reproducere in stilul iepure cu Duracel in caroserie dar de aici pana la a vrea de la fiecare imperechere un rezultat concret e cale cam lunga. Evident ca directia din care am fost apostrofat a fost una religioasa.

E PACAT, si asta e argumentul final si in viziunea ecumenicilor, un argument irefutabil.

Logica sau argumentatia e inutila, orice incercare de a plasa problema intr-un contex cultural pare pentru omul indoctrinat o gluma proasta.

Dar poate mai mult decat conceptia legata de avort, caci pana la urma exista libertatea de exprimare si o pot accepta, ma deranjeaza tupeul. Dupa cum spuneam eu pot sa accept un punct de vedere contrar conceptilor personle dar reciproca nu e valabila, ba mai mult esti catalogat instant un suflet destinat unei eternitati intr-un cazan caldut daca parerea ta nu corespunde canoanelor.

Pacat de frumusetea unor idei enuntate acum doua milenii de un om/fiu al lui Dumnezeu, pacat ca au fost lasate pe mana unor minti limitate care nu inteleg conceptele pe care isi bazeaza predicile fade.

Dezvolt concepte in leasing

Caut in nori solutii pentru dezvolaterea de concepte si imi lipsesc concluzii pentru ca nu stiu sa comunic problemele cureste cu cerul ce nu mai vrea sa cada peste noi. Traiesc intre doage coleg de celula cu Diogene, si astept cucuta pentru ca am instigat la noi zei demosul. Daca as nega miscarea nu as crede ca maine pot sa vizez din nou la miscare. Definiv in gravura lui Goia e doar finalul din Nada. Astept cu nerabdare prima ploaie de primavara. Sper sa ma spele de pacate.

Sa muncim de dragul muncii, internationala 1 a fanfaronilor

Munca innobilieaza omul si eu ma simt atat de nobil cand doar sangele albastru imi tine de foame incat nu mai pot de atata bine. Suntem injurati ca nu muncim performant noi mioriticii. Nu pot sa contrazic afirmatia respectiva, pana la urma patria lui Dorel e un loc in care melcul e considerat vitezoman. Dar ma deranjeaza ca si nivelul salarial la care prestam munca respectiva e la un standard de rahat autohton nu turcesc. Nu vorbesc neaparat de mine, am suficiente cunostinte in pozitii cheie in companii de renume care lucreza eficient pe un salariu de doi bani. In conditile de mai sus eu nu zic sa nu muncim eficient ci sa fim platiti ca atare. Trompetismul guvernantilor de comunitate de intretinuti de stat e cel putin abuziv. Din cate tinem minte suntem un fel de Atlas care sustine scaunele lor caldute acolo sus pe bolta. Deci sictir cu performanta si munca la romani, voi cand munciti eficient sa dati de stire ca noi sa nu mai emigram in masa.

Opus 11 dintr-o clasica si romanticul de garda

La ce se rezuma oare o cultura? Stiu ca exista atat de multe definitii, a avut grija facultatea sa imi umple capul cu multe pareri ale unor morti celebri despre subiectul in cazul. Dar din postura mea de profan intrebarea are inca o doza de mister. Exista oare un spirit colectiv al unei natii si daca da poate fi el definit intr-o forma tangibila pentru uman. Cred ca ma incadrez in categoria romanticilor daca vad acesta expresie reflectata in muzica. Mereu am fost un invechit, pentru mine, daca e sa fiu intrebat: ce a Romania, ce inseamna ea, as putea raspunde doar prin sunetele de mai sus.

Valeu, valau, valelu , zestre cand m-oi marita = IOC

Ne-am trezit chipurile din somn. Am dormit noi ca frumoasa adormita doar 20 de ani. Si cand ne-am trezit am inceput sa urlam ca si loviti de streche: sariti ca arde! Ultima arsura: nu mai e libertate in presa. Se apasa butoane si se inchid emisiuni care nu simpatizeaza cu cine conteaza. Nu se poate, zic eu de la mine din anticamera neuronului. Unde, in Romania? Imposibil.

Pai nu a existat coloana vertebrala la nivel de ce apare pe sticla de cand ma stiu eu (pot exista putine exceptii, desi tot Toma Necredinciosul ma recomand). Si acum de nicaieri ne-a busit brusc un val de ingrijorare si isterie. Din pacate nu mai cred in curve virgine de mult. Si in ceasul 25 ne trezim ca nu ne place un sistem pe care l-am construit. Pai nu merge asa. Cand o sa vad primul politruc de mana cu oricare politician ca isi pun cenusa in cap si plang la usa neamului de sare camasa de pe ai, poate, doar poate, o sa am un sentiment de simpatie.

Dar asa nu pun botul!  Oricum piesa a fost buna, actorii din pacate de provincie si regia perimata.
e sa spunem o epigrama care descrie situatie foarte bine.
Pana la urma ca su glumesc putin singura diferanta intre comunism si democratie pe plaiurile mioritice: in comunism nu aveai voie sa spui nimic si te auzeau toti, in democratie poti sa urli in gura mare ca nu te baga nimeni in seama.

Pana la Dumenezeu te omora si sfintii si ingerii si martirii

De cand cu epoca moderna saracul Sisif isi blesteama zilele.

Pentru cei ce nu stiu cine e Sisif un scurt CV : fiul lui Aeolus intemeietorul Corintului, deci un personaj mitologic. Pentru ca toata viata a fost un  mantocar (poate fi considerat un stramos al neamului roman din simplul motiv ca mai toata ziua se gandea cum sa ii pacaleasca pe altii) Zeus a hotarat ca trebuia pedepsit exemplar : excalada un deal impingand vesnic o stanca uriasa, si de fiecare data cand se apropia de varf, stanca se rostogolea si cazna era reluata.

Evident ca  noul management al infernului a hotarat odata cu valul de idei moderne sa schimbe pedeapsa lui Sisif din simplul motiv ca stanca se cam tocise si nu prea mai semana a cazna.

Asa ca s-au uitat ei bine in lumea de sus si au zis:

Cea mai mare tortura posiblia este sa faci rost de o adeverinta in sistemul administrativ romanesc. Cozile sunt mereu existente, niciodata, dar niciodata nu ai toate hartiile necesare la tine, functionarii sunt cei mai scarbosi din univers, iar diferitele sedii sunt situate unul fata de celalalt la dracu-n praznic.Si partea cea mai buna e ca avem un sistem perfect din punctul de vedere al perpetum mobile: moara administrativa, odata intrat in ea nu se mai termina stresul nici dupa ce mori. Urmasii tai vor primii cu siguranta si doza lor de tortura.

Deci saracul Sisif datorita spiritului masochist al mioriticilor indura o noua cazna mult mai teribila in infern este pus sa faca rost de: aprobari, declaratii fiscale, adeverinte contabile, toate certificatele posibile, permise si ...........................................

Poveste lui Adam/Ion si a Evei/Maria

Locatia Sapanta, minunat loc cu verdeata unde nu exista nici intristare nici suspine.

Poza a fost preluata cu acordul distruibuitorului oficial care insa a dorit sa ramana anonim.

Ma uit si ma minunez. Exista speranta. Daca suntem capabili sa ne batem joc de sobrietatea mortii inseamna ca pana la urma am castigat o batalie extrem de importanta cu conceptele rigide si ideile preconcepute. Imi si imaginez personajele din poza, in lumea lor rurala, inchisi intr-o existenta ce poarta gandul spre timpuri imemoriale. Intelepciunea lui Moromete e un mit pe care noi cei de la oras il inghitim nemestecat. Si daca a fost, cu siguranta nu mai e! Am strabatut in lung si-n lat sate pitite pe harta si nu am descoperit un personaj de asemenea amploare din simplul motiv ca e doar un personaj fictiv.

Dar revin la povestea mea. Avem un cuplu, un Ion si Maria un Adam si o Eva, alungati de Dumnezeu din Rai. Si au decis ei sa se stabileasca mai aproape de cer. Au gresit evident alegand Romania. Daca e sa judecam dupa gropi noi suntem mereu cu un pas mai aproape de Iad.

Si au decis ei sa munceasca pamantul lasat din stramosi. A venit insa peste ei egalitatea impusa cu secera si ciocanul. Si a zis Egalitatea: va colectivizam!

Si au devenit egali, tovarasi in drepturi si simtiri. Au suportat egalitatea cu stoicims, e in natura lor sa aiba bocancul pe grumaz. Intre timp au aparut si plozii, cativa, de prasila sa nu se stinga neamul coborator din Rai. Munca grea l-a impins pe Adam/Ion spre sticla, prieten drag si de incredere. Si a trecut timpul peste ei. A venit chipurile democratia si a zis ca ea va da lapte si miere in locul otelului impus de la EST. Si au privit spre Vest si nu au fazut nimic. Au primit ce-i drept pamantul inapoi dar la ce bun ca nu mai aveau de mult cu ce sa-l munceasca, asa ca au vandut pe nimic sudoarea si sangele strabunilor.

Au crescut copii de bine de rau si au plecat la orase, ca de la tara ce sa faci.

Si au ramas din nou singuri Adam/Ion si a lui Eva/Maria.

Iar eroul nostru a continuat sa bea si sa bea doar doar o trece timpul mai repede.

Din pacate timpul a hotarat ca ei sa ramana asa mereu. Marturia existentei lor imortalizata intr-o poza pe o cruce. O poza care ii reflecata asa cum erau: o marturie cat se poate de sincera asupra existentei unui popor chinuit cand de EST cand de VEST si crucificat pe prostia lui milenara.

Sa socializam, dar nu mioritic

Un studiu ce a avut drept cobai utilizatorul de internet mioritc, puncteaza ca din 100 de persoane care acceseaza un site, 98 citesc continutul, 1 si comenteaza, si 1 ajuta la distribuirea informatiei, si cam atat... ca am ajuns la 100.

As fi ipocrit sa zic ca asta nu ma afecteaza. E drept nu scot nici un ban din blog, nici nu imi doresc asta, dar nu m-ar deranja sa fiu comentat sau citit, pana la urma nu public o carte, ofer impresii si idei.

Si cum folosesc decat Facebook pentru distrubutie, e cam greu sa dau de cititori noi.

Asa ca ma ajut pe mine punctand cateva lucruri elementare pentru un cititor de informatie pe net.

• Daca citesti si nu iti place spune de ce, argumenteaza insa ca sa priceapa boul de ce e batut.
  Daca citesti si iti place ai mai multe variante:
• Direct un like blogului ca sa primesti fiecare post la timpul lui.
• Categoria persoane interesante.
• Like sau comment de pe pagina ta de Facebook ca sa imprastii informatia
• Share de pe pagina ta de Facebook daca esti cu adevarat incantat.
  Daca citesti si esti indiferent asta e, fa ce stii mai bine: Fotosinteza!

Pandora,sau ce am inteles gresit despre speranta

Unul din tiranii cu care ne luptam zilnic este iluzia sperantei. Din acest dolce far niente se nasc deziluzile ce ulterior devin pietre de moara. Discutia la noi e deja pe terenul viitorului. Nu se foloseste deloc prezentul sau trecutul cand e vorba de realizari ci acelasi fatidic viitor. Noi vom, o sa... cat de des am auzit expresi plate de acest gen. De la munca la relatii sociale, suntem prizonierii unei increderi absurde in viitor. Si asta ajuta doar sa suportam si sa nu devenim vehementi si sa spunem clar: pana aici! Cat timp credem in ipoteza ca poate va fi altfel maine, nu cred ca avem decat o mica sansa, lasata in seama haosului, ca lucrurile sa intre pe un fagas normal. Noi mioriticii suntem prinsi de oaia turnatoare in registrul prostiei, si preferam nu actiunea ci reflexia.

Daca ar fi sa numesc un vinovat as alege Pandora. Mitul grecesc din pacate a fost interpretat gresit. Zeus a pus in cutia ce a devenit zestrea Pandorei TOATE NENOROCIRILE. Atunci cand cutia a fost deschisa acestea au iesit toate, mai putin speranta, care a ramas mereu alaturi de om. Speranta in nici un caz nu era diferita fata de restul continutului, si ea era tot o nenorocire, numai noi in balcanism o privam ca o binecuvantare.

Desteapta-te romane !

Ce-i drept actualul imn de stat nu prea defineste foarte bine spiritul mioritic,Amuzanta sau nu, parodia parca reflecta mai bine balcanismul real in care rumegam zilnic.

Putine idei

Ce este oare viata daca nu o serie de repetitii absurde pentru o cortina ce nu vrea sa sa mai cada.
Doare atat de mult scena pe care stam, rolul incarcat de substanta pe care il prezentam in fata auditoriului, si asteptam acel moment teribil al descarcarii: ropotul de aplauze, actorul iesind din scene in hohote de plans.
Nu jenant, nu penibil, nu induiosator, banal...
Traim intr-o lume a zidurilor vi, a momentelor prefabricate, a ideilor sisteme de referinta.
 Cine suntem, nu conteaza, pana la urma cand ma gandesc la aceea linie de final dupa care ar trebui sa adunam si scadem , asteptand infrigurati rezultatul, imi dau seama cata inutilitete se ascunde in acest gest, ce poate stigmatiza un rezultat raportat la infinit. Ma obsedeaza acesta vulgara ideea de zeitate a umanitatii, chiar e absurd sa admitem ca suntem mai putin decat nimic. NU putem renunta la vanitatea de a fi , si sa invatam odata sa traim. Eu, pseudo visul meu gandesc atingandu-mi iluziile, caci in colivia ideilor umane nu e loc decat de sisteme de referente, de cupluri binare inventate, de bine si rau, urat si frumos, dreptate-nedreptate, libertate-sclavie. Cat de multe perechi ne fabricam pentru a ne inchide intre zidurile de unde ulterior nu mai putem iesi. Postulez cu neobrazare caracterul intim al  omului:  sihastru ce nu poate face fata pesterii. Cum am putea vreodata renunta la placerea societatii care ne rapeste infruntarea cu eului, infruntere ce nu vrea sa tina cont de timp. Am putea noi oare sa stam drepti in fata nostra si  sa pornim la dificilul dialog cu singuratatea. Alergam toata viata, din ce in ce mai rapid pentru a evita acest dialog si atunci cand cu ultima noatra rasuflare acesta isi cere drepturile ne redescoperim ca fiind muti. Cum, noi care toata viata am urlat la divinate incercant sa detronam timpul, incercand sa ne transpunem presupusa nemurire intr-un present ce nu-l putem atinge, noi, sublima creatie nu suntem potentatati  cu posibilitatea de a ne infrunta propria singuratate? Poate ca una din posibile pacate originare a fost acesta fuga de noi, de timpul care isi cere tainul, marturisirea si realul.
Tot fugind am iesit pentru totdeauna din Eden. In fapt primul pas a fost cel care ne-a stabilit destinul de vesnici adolatori ai uitarii. Plecam si nu dorim sa privim innapoi, cuprinsi de frenezia anuntatului potop, preferam sa nu privim inapoi. Si de ce am face asta, nu credem cu adevarat niciodata, nu suntem liberi niciunde, nu exista egalitate nicaieri, cum am putea trai intr-o lume din care au diparut mirajele. Nu exista ingeri, au murit toti atunci cand am ignorant sa le impartasim vise, nu mai cred… asa se moare…  privindu-te pe tine, coborator din Adam si Eve singur, fara de serpi  sau Dumnezei, nestiind cum ai devenit propiul tortionar.

Zana Maseluta fata in fata cu reactiunea.

Am si eu o canapea in minte pe care ma intind si vorbesc cu psihologul de garda. Ieri mi-a spus o poveste de origine asiatica pe care, zic eu,  e benefic sa o impartasesc.

Exista un intelept batran care traia intr-un port. Acesta renuntase la toate posesiunile sale materiale si traia din mila trecatorilor. Oamenii il respectau si in fiecare zi ii ofereau din pestele prins de ei pentru hrana. Acesta manca doar capetele, oferind saracilor restul de peste.

Intr-o zi prin oras a trecut cel mai intelept om din regat. Auzind acestea inteleptul a mers in intampinare sa. Intalnirea a avut loc si inteleptul din port a cerut ajutorul cu o problema care il framanta: Nu era fericit.

Dupa un scurt timp de gandire a primit si raspunsul la problema sa: esti prea egoist !

Psihologul de garda a recomandat sa incerc sa meditez putin la poveste si la intelesurile ei.

Fat-Frumos din Land of choice

Viata pe plaiurile unde miorita rumega a prost iarba e un fel de bildungsroman. Cu alte cuvinte, tu eroul povestirii, nascut geniu ca sa mori speranta, te trezeste in tara lui Papura Voda, grajdar la o multinationala care te pune zilnic sa trudesti ca sa produci multi bani pentru ei, tu avand drept recompensa o mana de paie. Apoi cresti, ai noroc sa dai peste o mana de jeratic si ai facut rost de o masina. Cu timpul armasarul focos se transformata in martoaga care nici nu te recunoaste ca stapan, caci in fapt de obicei o banca are restul de rate de leasing. Deci te-ai dat de trei ori peste cap si ai devenit o musca. Dupa care apare Ileana, care din cositele ei iti cere si cere si cere si nu stie sa se opreasca pana nu te-a muls de tot. Deci ai ajuns un animal mitologic, o struto-camila cu cel putin doua cocoase, mulsa de toata lumea. Evident prietenul Setila iti devine confident fidel in fiecare zi cel putin o intalnire ca sa ineci amarul.
Acasa alt prieten, Flamanzila, sub forma copiilor care se uita la tine cu niste ochii din ce in ce mai lipsiti de speranta.
Povesta are insa un sfarsit fericit, si ai trait in mediocritate pana la adanci batraneti.
Morala povestii: zambeste, maine va fi cu siguranta mai rau.