Din categoria injuraturi de neiutat

In nemernicia mea, s-a intamplat ca astazi sa fim martor la o intamplare semnificativa pentru mentalitatea perfect balcanica in care ne balacim. O domnisoara, din multe puncte de vedere destul de obosit dimineatza in jurul orei 7 s-a hotarat sa traverseze, evident neregulamentar strada. Un sofer evident aflat in trafic a trebuit sa opresca masina brusc, pentru a nu rani animalul ce nu s-a asigurat. Pana acum nimic anormal.
Replica soferului la acesta actiune demna de un kamikaze mi-a produs insa un zambet larg:
Pentru tine fa, trebuie sa faca astia prelungire la centura!

Miroase a prostie arsa.

Investim din greu ca indivizi in telefonul mobil care in fapt este o extensie a personalitatii noastre de manalisti axati doar pe imagine ca de, substanta lipseste cu desavarsire.

De cand a dat caldura pe langa ghiocei au aparut din nou in mijloacele de transport telefoane mobile, cu volumul la maxim  pe acelasi gen de muzica gretoasa de care nu mai scapam.

Urechile sunt asediate de acelasi ritm care imi antreneaza stomocul in arta de a nu regurgita instant.

In tot acest timp nu pot decat sa visez la fabrica mea de sapun.

Iarta-i Iancule ca nu stiu ce fac

Incep cu niste lamuriri.

Nu sunt xenofob, ba din contra detest sincer orice persona care prezinta astfel de porniri extrem de inguste care se pot incadra din punctul meu de vedere in categoria sunt atat de prost incat balele cand imi curg din gura formeaza un lac.

Saptamana trecuta se pare ca un roman de nationalitate maghiara a decis sa spanzure in cadrul unei manifestari publice manechinul unui simbol national AVRAM IANCU.

Gestul intra in categoria libertatii de exprimare. Daca dorim sa ne definim ca o societate in care libertatea exista trebuie sa intelegem ca nu trebuie neaparat sa aprobam o pozitie ci sa respectam dreptul personei de a se manifesta liber. Daca persona in cauza in actiunea ei incalca legile statului atunci autoritatile sunt cele care trebuie sa actioneze in conformitate cu spiritul legii.

Nu pot sa fiu niciodata in asentiment cu gestul acestui animal(aici e vorba de libertatea mea de expresie).

Ceea ce este revoltator este faptul ca bovina in cauza este un angajat al STATULUI ROMAN. El nu e un particular dezaxat , ci un reprezentat al Directiei Finantelor Publice ROMANE.

Deci automat acest nevertebrat trebuia demis sau macar suspendat. Faptul ca paramecii de la putere tolereaza un asemea comportament, faptul ca nu actioneaza la gestul unui angajat al poporului intrece orice scenariu fantastic.

In fapt singuri care au luat masuri concrete au fost hackerii autohtonii care au decis sa sparga blogul inlocuid posturile din interior cu un mesaj nationalist.

Atat. 

Deci, eu unde traiesc caci asta nu e tara cel mult un trib de babuini.

Treceti batalione romane.... marea inot

Din nou am plecat la razboi. Din principiu un conflict armant e dovada ca lumea nu a avansat de loc in ultimele milenii. E adevarat nu ne mai spargem capetele cu bate dar nici nu prea suntem capabili sa convietuim pasnic si sincer nu prea cred ca vom putea vreodata.

Vestea cu adevarat socanta nu e faptul ca ne-am alaturat din pozitia de sluga unui razboi, cu asta ne-am cam obisnuit, pe mine ma impresioneaza faptul ca trimitem flota marina in Mediterana. Bine exagerez trimitem o nava, dar faptul ca mai avem o nava jur ca este o surpriza.

Si din nou nu vorbim de o nava moderna ci de o galata de suruburi achizitionata in regim SH de la Marea Britanie , dar nu conteaza nici asta , noi avem flota.

Nu inteleg de ce nu suntem mai proactivi in domeniul militar. Mult mai bine trimiteam niste economisti de la finante, niste specialisti de la agricultura, niste legisti, si in cel mult 3 luni Libia era in colap, iar stimatul dictator Gaddafi jelea de mama focului puterea pierduta. Nici 3 luni nu cred ca ne trebuia sa punem de o clica care sa jupoaie de putere teribila amentiare libiana.

Avem ca si tara atat de mult potential distructiv care din pacate nu e exploatat la maxim. Pacat

Concepte vechi in haine noi

Mai importanta e iluzia decat esenta, mereu. Asta prentru ca iluzia e cel mai usor de dobandit si intretinut. Poate chiar are si o doza de puritate suplimentara..

Ne hranim visele, ne faurim viziunea, ne generam planuri totul pornind de la iluzie.

Azi ma declar un fan al acesteia. Imi place iluzia de primvara, de schimbare, de lumea noua pe care o captez si prin care ma redefinesc. Traiesc in soapta conceptului ca poate.

Acest poate al meu bazat pe nimic imi confera suportabilitatea existentei. Rezist cat timp sunt indoctrinat ca ceva se va schimba cu lumea care ma inconjoara.

Nu pot spune ca nu sunt constient de iluzie, as vrea sa nu fiu, dar nu pot in totalitate sa devin un fanatic al ei. Pot insa trai pe moment in lumea ei, astept insa mereu ca bula de aer sa crape. Sabia lui Damocles in lumea idilica in care e posibila puritatea, doar aici.

Cat de usor ne construim peretii custii din minciunii. Si daca.....

Sa punem suruburi la centrala.

De cand cu evenimentele din Japonia, pe meleagurile mirotice, s-a pus in discutie siguranta natiunii in caz de potop. Cu stupoare a existat constatarea ca elementele de siguranta de la centrala de la Cernavoda sunt furnizate de o firma de apartament care distribuie fonduri la partidele politice cu drag si spor.

Acum sa afirm ca democratia romana nu a fost in stare nici macar sa dea cu var sudoarea comunista exista posibilitatea sa fiu injurat. Dar nu ma refer la doctrine aici, ci pur si simplu la viteza de melc in care ne dezvoltam ca infrastructura. Daca Libia se incordeaza putin, dupa terminarea actualului conflict in cel putin doi ani are toate sansele sa ne depaseasca. Sa ne amintim cum radeam de castravetii de peste Dunare si acum bulgarii se descurca mult mai bine decat noi.

Si nu e clasa politica singura vinovata ci mentalitatea noastra orientata ca viziunea peste gard la capra vecinului cand la noi in ograda pute a muntii de mizerie.

Umbrei mele, muzei mele

 noapte buna, voce timida a unei lumii ce nu-i apartin.
Soapta pieduta-n uitare, cantec pentru tacerea noastra.

Chemarea unei atmosfere

In ceasul rupt de pe perdeaua zilei se aduna sunetele ce vorbesc in soapte seci. Caut acelasi demisol in care cantecul vorbea suav despre savoarea unui crampei de piele arsa sub soare. Noaptea in care te ating imi scapa printre degetele obosite de atata ganduri. Astept de la tine acel minut in care sa pot sa spun ca am atins de picor divinul. Imi scapa tot mai des de sub privire cerul, adorm in el sub noaptea clipei in care te cantam, tacere. Mut ca o lebada astept macelarul sa imi cante prohodul, carnea mea vinul tau de impartasanie sec. Astept sa te ploua ca sa-mi dai aripile inapoi.