Celor ce pasc fericiţi ceva de rumegat

Eram curios să ştiu care este semnificaţia zilei de Paşte. Dacă e să cred televizorul am cu siguranţă în faţă sărbătoarea gurmanzilor devoratori de miei.
O alta concluzie la fel de pertinentă e că se celebrează OUL, din punctul meu de vedere o discriminare la adresa găinilor de pretutindeni, în special ofensare curcilor ce tot populeză grădina mioritică.
După ce am înlăturat aceste presupuneri am ajuns în cele din urmă la vinovat: iepurele. Acest individ se pare că este cel celebrat astăzi după cum se poate vedea şi mai jos.

Mai sunt există evident şi alte posibilităţi, dar până acum nu am auzit nimic de Dumnezeu, deci exclud din start ideea că Paştele are o încărcătură spirituală.

Acest articol a fost inspirat de vizionarea fugitivă a programelor oferite de posturile autohtone de ştiri şi de atacul de pe Facebook unde mai toţi  zic ceva de Paşte, lumină, fericire şi alte dude.

Mai credem oare ?

Mă opresc o secundă ca să mă întreb dacă mai credem în ceva.
Poza de mai jos surprinde România reală, nu fandoseli deontologice.
Mai are rost? Mai merită? Suntem prinşi in ograda unor vise în care doar mai credem fără ca ele sa aibă consistenţă.

,, Ferice de tine, bătrâne căci nu ai aflat încă în pădurea ta, că Dumnezeu a murit,,
Până la urmă credinţa există  în oameni, întrebarea e : mai există oare oameni ?

Cândva au existat.

Despre nevoia de a respira

Acelaşi dor fară de care nu ştiu când sclipesc sau doar îmi pare că zâmbesc.
O clipă doar ce îmi spune că pană la orologiul de final toate secundele se adună să culeagă din roua buzelor tale
ceva ce eu nu am şi după care care doar adun petale în corole de lumini,
Tu, te rog să mă pui la zid, timid să tragi cu toate frunzele în mine,
Roua ce mi-a fost dată mărturie,
Talpa ta la ceas prea matinal pentru muritori,
Te caut mare,
Aştept să mă adormi sub ale tale valuri,
Când toate cântecele au acelaşi ton de amintire
îmi e dor de inima pe care am lăsat-o în paza unui pescaruş.
Pentru că nu exişti decât atunci când eu te descopăr...

Are Cezar murături pentru salată

Ave Caesar morituri te salutant, în traducere liberă are Cezar murături pentru salată.
Nu am înţeles democraţia niciodată. Nu ne stă în caracter am putea conchide fără teama că am greşi prea mult. Aşa că la noi a lua atitudine atunci când ne îndreptăm spre tiranie este şi va rămâne un concept absurd. Purtăm în sânge nevoia de un Tătuc,  pentru noi comunismul a fost şi va rămâne o epocă de aur. 
Dăcă nu purtăm pe grumaz un papuc parcă nu suntem noi.
 '' Ieuropeni,, nu am fost şi nici nu prea avem şanse să devenim prea curând. Poţi să afirmi despre mirosul de balegă că este cea mai minunată esenţă cunoscută de om, dar tot rahat rămâne. Aşă că la noi democraţia s-a născut moartă, rezultatul unui incest între Traian si Decebal. 


Banc ajutător:
Ajuns în Iad un individ este repartizat la cazane. Sarcina lui să-i oprească pe cei ce încercau să scoată capul din cazan. După o lună petrecută în sectorul german al Iadul acesta cere să fie realocat. După două luni petrecuta în sectorul chinez al Iadului cere din nou să fie mutat. Este repartizat la cazanele românilor. Nu se mai aude nimic de el. Superiorii acestuia nedumeriţi îl convoacă la o sedinţă explicativă.
- La germani era groaznic când unul se ridica la suprafată se ridicau toţi , chinezii erau pur şi simplu prea mulţi si trebuia să muncesc fără oprire.
La Romăni însă este simplu. Pentru fiecare  român care încearcă să scoată capul la suprafaţă sunt doi care îl trag de picioare.

Ţara în care curva e mamă model

 Să presupunem că o domniţă se hotărăşte să işi caute bărbat. Dacă işi alege ca şi Fat Frumos un boşorog plin de bani si libidinos cum putem numi domniţa în cauză? Să îi spunem parvenită, materialistă ar fi prea elegant. Eu zic  să o denumim în buna tradiţie autohtonă: curvă.
Evident că pentru a mulge cât mai bine libidinosul cel mai indicat e să purcezi la treabă cu şoferul pentru a produce idiotului un plod. Şi după ce te-ai văzut cu sacii in căruţă pui de un divorţ !
Dar de aici până a posta în sfantă e drum lung. Nu însă şi la noi. Pentru că la noi maşina mediatică transformă curvele în mame evlavioase.Nu e de blamat curva, până la urmă ea îşi urmăreşte interesul. Dar cum pot eu să spun că avem presă când la noi presa nu ştie decât să imi pună pe tapet chiloţi.

Dispărut fără urmă

M-am întors din pribegia de o saptămână. Am sărbătorit un eveniment important: încă o demisie la activ în cariera mea de pierde- taie- frunză- vară.
Aşa că mă aplec puţin asupra conceptului de muncă la mioritici.
La noi pe aste meleaguri, din vremi ce sfidează timpul s-a păstrat conceptul de legare de glie, cu alte cuvinte robia. Singura măsură împotriva ei este bârfirea boierului, pe principiu ce lepădătură de om e, ce nas mare are, sau cum noaptea e la fel de înţeleaptă ca el. Evident că boierul a trecut şi el prin istorie şi a zis să se modernizeze atingând stadiul de fanariot.
Aşa că avem la Păturici ce ne lovesc cu muzica la maxim din trăsuri prea elegante pentru gropile patriei şi conturi grase ce se tot duc spre Fanar că de la noi de ce ar rămâne.
Şi cum să ne scuturam de jug când deja am ajuns la stadiul de animal de povară? Păi nu prea se poate, libertatea e mereu după un gard prea înalt, iar noi spirit de revolta nu am avut niciodată, tot ce ştim a realiza e surprins mai jos.

sursă imagine: http://iobagi.blogspot.com/2010/03/iobag-injurand.html