Spunea cineva odată că pasiunile pe care le refulăm se întorc împotriva noastră, la fel ca și sentimentele ce de atâtea ori nu ne dau pace, ne critică rațiunea prin manifestările lor de copile needucate, prin mișcările lor zgomotoase ce produc atâta durere și disconfort, prin ecourile ce ne bruiază tăcerea eternă a ideilor.
Sunt convinsă că mulți dintre noi pot să facă multe, pot să spună nimicuri interesante, pot să se iubească platonic cu vorbele, pot...și se limitează în comformismul cotidian, se adaptează normelor, unde-i rebeliunea tinereții? Unde-i zvâcnirea sângelui, aorta parcă ne e înțepenită în trup, inima parcă e doar o piesă de mobilier în această cameră ce ne ține loc de corp, neuronul se plimbă boem prin mansardă fără să mai vrea să obosească alergând, nu mai fuge după nou, după geniu, după iluzii și fantezii, nu mai vrea să mai prindă orizontul...hai să mai credem că-l putem atinge...
Hai să luăm cu toții cei care încă mai credem în PUTEREA IDEII o coală de hârtie, hai să mai sacrificăm niște arbori pentru a ne mâzgâli în ziua de azi sau în eternitate poezia fără vers, povestea cu rime, sfârșiturile și începuturile istoriei noastre, să amintim de azi celor de mâine, să aducem de ieri amintirile trecute prin sita ceasornicarului propriu, să ne frângem cu toții într-un tot fără imagini, să empatizăm pentru pasiune și întru ea...
Am crezut mereu cu puterea celei ce nu crede în aproape nimic în puterea cuvintelor, în capacitatea lor de a mai schimba ceva, am pus pasiune în ele, am pus lacrimi, am pus sare, valuri de mare, aer de munte, iarba de primăvară, raza de soare și apus, lună plină și nopți prea întunecate, am căutat să mă scufund printre cuvinte și să mi le fac scară către cer, le-am ales pe ele întotdeauna, am ales din ele ideea, fantezia, demonul și nu îngerul, durerea și nu extazul...m-au pălmuit și mi-au răpit somnul...
Hai să-i dăm cuvântului aurul, diamantele și platina chiar dacă am fost și ieri și azi sclavii LUI și mâine ne vom târî la fel cum am făcut-o un infinit de trecut, noi și alții aproape fanatic...
Aștept criticile....aceeași anonimă sub acoperirea numelui ei, posedată de o patimă sper eu molipsitoare....
Autoarea acestui articol este Loredana Vatavoiu
E atat de frumos ce spui tu aici-eu sunt oarecum intr-o etapa antiliterara-dar cred in pasiune-si pot sa te asigur ca aici unde sunt, o sa incerc sa imi pun pasiunea in serviciul a ceva mai bun, mai inalt, mai frumos- ceva dincolo de cuvinte, daca se poate :) Deocamdata e tot ceea ce pot sa fac. E laudabil insa ceea ce incerci tu sa realizezi. Sper sa existe cat mai multi oameni care sa raspunda la "manifestul" tau!
RăspundețiȘtergereHihi-trebuie sa adaug ca la inceput am crezut ca textul ii apartine lui Adi-imi pare rau de confuzie! Ceea ce Loredana a scris aici este cu adevarat remarcabil de frumos-asa ca initiativa lui Adi de a incuraja oameni de valoare sa scrie este deja un succes! Felicitari!
RăspundețiȘtergerein "tinerete" preferam sa scriu .. apoi am trecut la pictura... ce e drept nu ma consider un pictor mai degraba o amatoare de culori si frumos.... si ca tot veni vorba de pasiune fiecare alege modul de a se exprima..nu degeaba se spune ca pana e mai tare decat sabia.. dar exista si alte variante.. dupa ce am cochetat naiv cu toate cele mai sus amintite m-am c-am oprit la arta decorativa si artizanat si sincer ma doare sa vad ca rodul muncii si imaginatiei nu sunt rasplatite pt ca avem o mentalitate de 2 lei.. dar asta e mergem inainte ...
RăspundețiȘtergere