Locatia Sapanta, minunat loc cu verdeata unde nu exista nici intristare nici suspine.
Poza a fost preluata cu acordul distruibuitorului oficial care insa a dorit sa ramana anonim.
Ma uit si ma minunez. Exista speranta. Daca suntem capabili sa ne batem joc de sobrietatea mortii inseamna ca pana la urma am castigat o batalie extrem de importanta cu conceptele rigide si ideile preconcepute. Imi si imaginez personajele din poza, in lumea lor rurala, inchisi intr-o existenta ce poarta gandul spre timpuri imemoriale. Intelepciunea lui Moromete e un mit pe care noi cei de la oras il inghitim nemestecat. Si daca a fost, cu siguranta nu mai e! Am strabatut in lung si-n lat sate pitite pe harta si nu am descoperit un personaj de asemenea amploare din simplul motiv ca e doar un personaj fictiv.
Dar revin la povestea mea. Avem un cuplu, un Ion si Maria un Adam si o Eva, alungati de Dumnezeu din Rai. Si au decis ei sa se stabileasca mai aproape de cer. Au gresit evident alegand Romania. Daca e sa judecam dupa gropi noi suntem mereu cu un pas mai aproape de Iad.
Si au decis ei sa munceasca pamantul lasat din stramosi. A venit insa peste ei egalitatea impusa cu secera si ciocanul. Si a zis Egalitatea: va colectivizam!
Si au devenit egali, tovarasi in drepturi si simtiri. Au suportat egalitatea cu stoicims, e in natura lor sa aiba bocancul pe grumaz. Intre timp au aparut si plozii, cativa, de prasila sa nu se stinga neamul coborator din Rai. Munca grea l-a impins pe Adam/Ion spre sticla, prieten drag si de incredere. Si a trecut timpul peste ei. A venit chipurile democratia si a zis ca ea va da lapte si miere in locul otelului impus de la EST. Si au privit spre Vest si nu au fazut nimic. Au primit ce-i drept pamantul inapoi dar la ce bun ca nu mai aveau de mult cu ce sa-l munceasca, asa ca au vandut pe nimic sudoarea si sangele strabunilor.
Au crescut copii de bine de rau si au plecat la orase, ca de la tara ce sa faci.
Si au ramas din nou singuri Adam/Ion si a lui Eva/Maria.
Iar eroul nostru a continuat sa bea si sa bea doar doar o trece timpul mai repede.
Din pacate timpul a hotarat ca ei sa ramana asa mereu. Marturia existentei lor imortalizata intr-o poza pe o cruce. O poza care ii reflecata asa cum erau: o marturie cat se poate de sincera asupra existentei unui popor chinuit cand de EST cand de VEST si crucificat pe prostia lui milenara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu