In lumina fada ce planeaza in ridul din iris se reflecta imaginea mea de taciturn uscat de lacrima ce ti-a secarat candva obrazul.
Adorm langa tine, inima la trap in ritm cu ceasul tau. Visez ca te-am cautat in labirint si Dedal inchidea in spatele meu firul si sabia lui Tezeu in cufarul minotaurului. Imi amintesc cu nostalgie cu noi, singuri in napasta iscata de fulgere. Ploua. Si tu credeai ca Dumnezeu vrea sa innece lumea. Construiam mental o arca si nu aveam loc decat noi. Stopii nu mai cad. Arca e mucegai pe un varf de amintire. Nu mai suntem noi de mult. Inca imi amintesc de ochii tai, dar le-am uitat culoarea. Ard prea intens. Sufla te rog in lumanare si vino in pat. Ceasul de mult nu mai scurge secunde inutile. Cad si levitez. Cred, inca mai cred...
Cenusa din urna: artera ce ne-a unit candva.
hmm esti melancolic? dorul vremurilor trecute? "iar te-ai cufundat in stele?/ Si in mari si ceruri 'nalte?? de nu te mai vezi din ele?:)
RăspundețiȘtergereImi trece, sa spunem ca e un fior de romantism ce ma sacaie mai rau decat gripa. Am voie sa imi fie putin dor, nu?
RăspundețiȘtergereFrumos, frumos! Felicitari domnule Bucurei... Compui din ce in ce mai interesant! Sesizez o reintoarcere la anii cei buni... sau ma insel?
RăspundețiȘtergereMersi, mereu au fost catalogot ca si tanara speranta , din pacate recunosc ca mi-am pierdut execitiul. Cam peste sase 6 luni de scris in acelasi ritm cred ca o sa am din nou valoarea pe care o detineam. Pana la urma nu e vorba doar de talent e necesar si transpiratia.
RăspundețiȘtergere