Cantecul de lebeda asterne la masa mea absurd de plina un preaplin. Gandesc in umbra unui fulg batut de vant. Astept sa nu fie cald, oare din primavara sufletului meu pot inflori irisi?
Cautarea e oboseala unui calator orbit de drum si mirajul de a nu te opri. Natura umana nu permite stationarea pentru ca noi suntem generatoare de prea mult agitatie. Sunt liber atunci cand invat timid sa privesc sunete oarbe. Ascult la marginea de eter a tarmului meu imaginile ce vin din spuma valurilor. Invat sa nu imi fie dor decat de dor. Creste usor in mine tensiuna.
Exist. Nu gandesc, doar simt , simt deci exist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu