Sa tragem o limita fina si sa o luam constant de la capat. Nimic nu ma minuneaza mai mult decat capacitatea oamenilor de a nu invata nimic din greselile lor. Pana la urma existenta cel putin in teorie ar trebui sa fie un proces de invatare.E adevarat ca omul cat traieste invata dar la fel de adevarat e ca tot prost moare.
Putina filosofie de duzina, dar pana la urma din postura de etern mediocru nici nu doresc sa eman mai mult decat un strop de transpiratie ca urmare a incordarii unui neuoron.
Daca eu sunt visul unui idei ce se repeta recunosc ca imi indeplinesc menirea cu o perseverenta demna de invidiat.
Daca e sa admir ceva la mine e capacitatea de a fi dezamagit de fiecare data si de a nu invata nimic din asta. Daca e sa ma flatez ma-as putea incadra in categoria perseverentilor de dragul unui idei.
Daca e sa fiu realist cu mine trebuie sa admint ca sunt un penibil care nu invata niciodata sa renunte. Care e sa fie insa forul interior care invinge. Mereu acelasi penibil ce nu renunta. Poate ca pana la un punct imi e drag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu